Curs IWE în domeniul sudurii

Universitatea Tehnică a Moldovei, prin  Centrul universitar de formare continuă, UTM, în comun cu Asociația de Sudură din România, prin Centrul de formare, ASR, aprobat la nivel internațional și european de către Institutul Internațional de Sudură, respectiv Federația Europeană de Sudură, organizează un curs de calificare la nivel de inginer sudor internațional/european (IWE).

Potrivit contractului adițional semnat de rectorul UTM Viorel BOSTAN și președintele ASR Dorin DEHELEAN, se prevede următoarea structură a cursului IWE în conformitate cu cerințele ghidului Institutului Internațional de Sudură  IAB 252-r2016, și anume: partea 1 (teoretică/introductivă) – 93 ore; partea 2 (practică) – 60 ore; partea 3 (teoretică) – 293 ore, urmând ca partea teoretică a cursului să se desfășoare fără scoaterea din producție a audienților, prin sistem de videoconferință, în sala 212, bloc 6, UTM, iar partea practică – în laboratorul de sudare al UTM. Totodată, o parte din orele de curs aferente părții I a cursului (49 ore) vor fi susținute de cadre didactice ale UTM: conf. univ., dr. Victor BALAN, inginer IWE Dumitru BODEANU, conf. univ., dr. Vitalie CHISTOL, conf. univ., dr.  Nicolae TRIFAN, iar celelalte ore de curs aferente părților 1 și 3, total 337 ore, vor fi susținute de lectori ai ASR. Partea practică a cursului va fi realizată de Dumitru BODEANU – inginer IWE, și A. RUSU – maistru instruire practică la Școala Profesională nr. 3, Chișinău.

Perioada de desfășurare a cursului: 2.09.2019 – 30.05.2020. Responsabil de curs din partea ASR – dr. ing. Anamaria FEIER, iar din partea UTM – conf. univ., dr. Rodion CIUPERCĂ.

Cererea largă a specialiștilor în domeniu subliniază necesitatea cursurilor IWE, dat fiind că acestea pot fi frecventate și de specialiști/studenți din domenii conexe, care pot obține pe această cale certificatul de inginer-sudor internațional.

69392232 2426330384122193 6920958614861512704 n

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

MENIU