- UTM - https://utm.md -

Ecaterina DIUVENJI: „În mâinile arhitectului se află Viitorul!”

Ecaterina DIUVENJI este studentă în anul 6 la Facultatea Urbanism și Arhitectură. Spune că este mândră că a ales să devină arhitect, deoarece această specialitate, aflată la granița dintre artă și știință, îi permite să se afirme atât din punct de vedere creativ, cât și ingineresc, pentru că arhitectul este un inginer, dar deopotrivă și un artist, un creator, un gânditor. În mâinile lui se află destinele marilor orașe, identitatea arhitecturală a acestora.

– Aici, la FUA-UTM, am găsit tot sprijinul și înțelegerea pentru a ne manifesta plenar, spune Ecaterina. Suntem înțeleși, motivați, promovați. Avem toată libertatea să visăm, să creăm, să ne exprimăm. Iar cunoștințele și experiența pe care ne-o transmit profesorii este de neprețuit în afirmarea noastră în domeniu. Pentru că dincolo de libertatea gândului și a creației la plăsmuirea noilor proiecte, noi, arhitecții, avem importanta misiune de păstrare a identității arhitecturale a orașelor, localităților, în strânsă legătură cu mediul ambiant, dar și cu predilecțiile locuitorilor. Este o specialitate solicitată și necesară oriunde în lume, iar acest fapt mă face extrem de mândră pentru alegerea pe care am făcut-o. În mâinile noastre se află Viitorul!

Inginerii creează Viitorul!