Tabără de vară în cadrul unei mobilități academice la Brașov

După ce în anii trecuți au respectat o frumoasă tradiție de a-și realiza stagiile de practică la Brașov, anul acesta, profesorii lor s-au gândit să le valorifice potențialul, împletind talentul, elanul și dorința lor arzătoare de a-și lăsa amprenta în executarea obiectelor în stil rural într-o tabără de vară. Și iată că aceasta a devenit posibilă, în premieră absolută pentru cele două instituții: o tabără de vară desfășurată în cadrul mobilităților academice pentru studenții UTM și UTB.

Astfel, 12 studenți, anul II, „Design industrial”, FIMIT-UTM, însoțiți de conf. univ. Valeriu Podborschi, șef Departament Design Industrial și de Produs din cadrul Facultății Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi, alături de 3 profesori și colegii lor de la Facultatea de Ingineria lemnului a Universității „Transilvania” din Brașov, România, au mers la Gârcini, un cartier al municipiului Săcele din județul Brașov, Transilvania, România, la tabăra de vară dedicată proiectării și execuției obiectelor în stil rural. Deși aceasta încă nu s-a încheiat, rezultatul e de față, documentat în fotografiile alăturate. Îi așteptăm să revină cu detalii, iar pentru cei care doresc să „le calce pe urme” și să învețe să facă asemenea podoabe artizanale, acum e momentul să dea admiterea la UTM, Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi, la Design industrial!