Implementarea DCFTA: provocări şi oportunităţi

Departamentul Teorie Economică şi Marketing (DTEM) din cadrul Facultății Inginerie Economică și Business (FIEB) a organizat un Workshop cu genericul „Implementarea DCFTA: provocări şi oportunităţi”.


Evenimentul ghidat de Mariana Rufa, director executiv EBA, a avut o agendă destul de extinsă. Participanții au examinat diverse aspecte legale ale implementării DCFTA; analiza structurii comerţului exterior după ratificarea DCFTA în 2014; necesitatea schimbării paradigmei economice; suportul UE la realizarea reformelor economice şi sociale; dar și necesitatea ajustării unor programe universitare.
În urma discuţiilor, au fost trasate noi direcţii de colaborare, între care  participarea profesorilor la diferite treninguri;  participarea studenţilor la şcolile de vară;  organizarea unor activități științifico-practice, mese rotunde, lecții publice în domenii de interes comun.

Colectivul DTEM-FIEB  exprimă sincere mulțumiri doamnei Mariana Rufa pentru deschiderea cu care a acceptat invitația și bunăvoinţa de a participa la acest Workshop, dar şi pentru informația interesantă și util, prezentată într-un mod accesibil pentru toți participanții la eveniment.