O conferință despre competențe pentru locurile de muncă – „Skills For Jobs Conference”, a fost organizată în perioada 14-15 mai 2019, la Tekwill, de Banca Mondială.
Evenimentul a întrunit reprezentanți ai sectorului public și societății civile, mediului de afaceri și celui academic, centrelor analitice și partenerilor de dezvoltare care au examinat politici și abordări întru susținerea dezvoltării competențelor și creării locurilor de muncă pentru cetățenii Republicii Moldova. Au fost examinate modalitățile de stimulare și motivare a angajării tinerilor în câmpul muncii, dar și diferențele de calificare și, respectiv, constrângerile legate de abilitățile și competențele personale și profesionale care ar putea să ofere un cadru mai larg de opțiuni de angajare în Republica Moldova, dar și în străinătate, sprijinirea tinerilor în procesul de tranziție spre locuri de muncă productive, oportunitățile generate de schimbările tehnologice și acțiunile de politici pentru promovarea dezvoltării acestor competențe.
Conferința a fost organizată pe domenii de competență, discuțiile purtate bazându-se pe cercetări și analize efectuate de către specialiști de la Banca Mondială, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Fundația Europeană de Formare, la eveniment participând mai mulți factori de decizie, între care directorul Oficiului Băncii Mondiale în Republica Moldova, Anna Akhalkatsi, secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlcă, secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Tarlev, Nadejda Velișco, șef Direcție învăţământ universitar, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, precum și gazdele întrunirii – Ana Chirița, director executiv ATIC, coordonator senior al Proiectului „Tekwill”, și Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei.
Dat fiind că tematica conferinței este strâns legată de pregătirea viitorilor angajați cu competențe relevante pentru piața forței de muncă, rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan a menționat, în context, că au fost operate mai multe modificări în cadrul legislativ pentru universități pentru a li se asigura un anumit grad de autonomie, însă lipsesc mecanismele de implementare a prevederilor respective. S-a discutat mult și despre modificarea/liberalizarea Planului-cadru pentru învățământul superior. Deocamdată acesta nu a fost definitivat. Acesta este în continuare prea restrictiv, fiind necesară o mai mare libertate în a decide ce cursuri și conținuturi urmează a fi introduse pentru a răspunde prompt necesităților pieței muncii.
– În ultimul timp universitățile duc o luptă acerbă pentru a păstra numărul de studenți , dar până la urmă ne autopedepsim prin aceste eforturi. De ce? Pentru că se păstrează același nivel de finanțare atât în cazul universităților care își mențin constant contingentul de studenți, cât și al celor în care numărul studenților scade drastic. Pe de altă parte, finanțarea instituțiilor după numărul de studenți nu constituie o formulă ideală, acest fapt ducându-ne într-o altă extremă: am putea renunța la notele negative și, respectiv, la exmatriculările în baza acestora, însă menținerea în acest fel a contingentului de studenți nu asigură și un nivel corespunzător al calității pregătirii lor ca specialiști solicitați pe piața muncii. Totuși, este necesar să dispunem de un nivel de finanțare clar, transparent. Universitățile trebuie să știe pe baza căror criterii sunt distribuite mijloacele, în ce măsură se ține cont de performanța și excelența în educație. Partea pozitivă a nivelului actual de finanțare rezidă în faptul că ne ajută să fim mai eficienți. Pentru a putea asigura achitarea la timp a salariilor și chiar majorarea acestora, am fost nevoiți să revizuim statele de personal, dar și numărul subdiviziunilor universitare, pe care l-am redus: de la peste 50 de catedre la aproximativ 30, iar procesul continuă. Noua lege a salarizării nu a constituit pentru noi o surpriză – deja de doi ani implementăm salarizarea diferențiată pe principiul meritocrației – conform gradului de implicare și nivelului de performanță al fiecărui angajat în parte.
Există rezerve și vizavi de revizuirea modalității de acreditare a instituțiilor de învățământ de către ANACEC – o inițiativă benefică, care însă se află în pericolul de a fi birocratizată. Dacă mai înainte planurile de studii pentru specialități erau aprobate inclusiv de specialiștii din industrie, această prerogativă îi revine actualmente ANACEC. Se impun și anumite taxe în acest sens, ceea ce poate să conducă la formalități și cheltuieli de organizare inutile. O altă problemă este și neacreditarea până în prezent a programelor de master.
Este evidentă și discrepanța salariilor din învățământ și mediul socio-economic: salariul unui specialist începător în domeniul IT este de 500-700 de euro, iar al unui asistent universitar – de 150-200 de euro. Acest fapt îi motivează pe cei mai buni absolvenți ai noștri, care mai înainte rămâneau să fac o carieră în universități, să meargă în industrie, unde își pot asigura un nivel de viață decent. Fenomenul se extinde și asupra absolvenților de liceu, care aleg să-și continue studiile peste hotare, unde universitățile dispun de o finanțare de zeci de ori mai mare, respectiv asigură și condiții de studii moderne, ceea ce se relevă în infrastructura echipamentelor de laborator, definitorie pentru învățământul superior ingineresc. Respectiv, nu poți învăța să conduci bicicleta fără a avea această bicicletă – un exemplu banal, care în cazul învățământului ingineresc actual capătă valențe covârșitoare. Și dacă tinerii care aleg să-și continue studiile peste hotare evită să fie afectați de acest fenomen, cei care rămân să urmeze o facultate acasă resimt foarte dureros aceste discrepanțe atunci când merg în stagii de mobilitate în universitățile europene, fiind nevoiți la finele acestor stagii să revină în țară și să se reacomodeze la infrastructura de aici, mai bine zis la lipsa acestei infrastructuri. O confirmă și absolvenții noștri care reușesc să-și construiască după facultate o carieră de succes în companii multinaționale de top: universitățile noastre pot concura cu cele mai prestigioase instituții occidentale în ceea ce privește nivelul pregătirii cadrelor profesorale, depășindu-le în multe cazuri, cedând însă drastic la capitolul baza tehnico-materială.
Un pas important în apropierea de nivelul instituțiilor din Occident reușim să-l facem prin implementarea programului PBL (Problem Based Learning – învățarea bazată pe probleme) – o nouă abordare de predare-învățare pentru Republica Moldova, care are ca specific instruirea centrată pe student, impactul PBL asupra studenților văzându-se în faptul că aceștia prezintă un nivel mai ridicat de autonomie, dar și de angajament și implicare în procesul de învățare, fapt caracterizat ulterior de către angajatori ca deschidere și afirmare atât ca specialiști în domeniul profesional respectiv, cât și ca personalitate individuală.
Aceasta ne insuflă o doză de optimism: avem potențial și ne putem asuma schimbarea.
[av_gallery ids=’55729,55730,55731,55732,55733,55734,55735,55736,55737,55738,55739,55740,55741,55742,55743,55744,55745,55746′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’10’ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-wjdejz’ custom_class=” admin_preview_bg=”]
