Echipa „-1” a învins în etapa regională a EBEC

Studenții Victor Gușanu (ARH-182), Denis Railean (TCM-161), Marin Ciocan (TCM-151), Emil Terman (FAF-161) sunt cei patru coechipieri ai deja cunoscutei echipe „-1”, învingătoarea etapei locale a competiției inginerești EBEC Chișinău 2019, desfășurată în perioada 5-6 aprilie, iar ieri au revenit cu trofeul și de la etapa regională, prilej cu care le adresăm sincere felicitări!

În perioada 9-13 mai, echipa „-1” a făcut un al doilea mare pas la EBEC, prin participarea la etapa regională a European BEST Engineering Competition (EBEC), desfășurată la Universitatea POLITEHNICA din București. În această a doua etapă a concursului, reprezentanții „-1” au concurat cu echipe din Iași, Cluj-Napoca, București și Brașov. Ținând piept cu brio celor două secțiuni ale competiției: Team Design – găsirea celor mai ingenioase soluții pentru a realiza un prototip din materiale neconvenționale care sa îndeplinească anumite condiții de rezistență, stabilitate și mobilitate și Case Study – manifestarea spiritului analitic, gândirii strategice în soluționarea unei probleme reale sau ipotetice, reprezentanții noștri au învins și în etapa regională, plasându-se pe locul întâi și surclasând astfel echipele din Iași, Cluj-Napoca, București și Brașov.

EBEC este cea mai mare competiție inginerească din Europa, reunind an de an studenți din toate colțurile Europei pentru a le pune la încercare deprinderile practice, creativitatea și abilitățile de lucru în echipă. Competiția are o structură piramidală, începând cu fazele locale, urmate de cele regionale și culminând cu o etapă internațională. În anul curent finala EBEC se va disputa în perioada 25 iulie – 1 august, la Torino, Italia, de unde îi așteptăm pe tinerii noștri să revină cu trofeul.

Grupul Local BEST Chișinău (Board of European Students of Technology) este o organizație studențească de nivel european, care activează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei din anul 2007 și are drept misiune dezvoltarea studenților.