Evaluarea, ca examen al activității de zi cu zi

În ajunul Zilei Evaluatorului din Republica Moldova, pe 17 aprilie 2019, studenții de la specialitatea „Evaluarea și dezvoltarea imobilului”, Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru, au avut prilejul unei întâlniri cu Adrian Vașcu, evaluator român, fost președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România în perioadele 2008-2009 și 2014-2015, actualmente președinte al Uniunii Profesiilor Liberale din România.

Oaspetele le-a povestit studenților despre profesia de evaluator, experiența colegilor din România, le-a oferit și sfaturi pentru a avea o experiență frumoasă și prodigioasă.

Studenții au fost entuziasmați să afle că cele trei abordări utilizate la evaluarea bunurilor imobile (abordarea prin cost, prin venit, prin piață) pot fi aplicate și în viața reală, în diverse circumstanțe. De asemenea, au înțeles că informația obținută în cadrul cursurilor universitare contribuie atât la formarea lor ca profesioniști, cât și ca Oameni.

Nu în ultimul rând, domnul Vașcu i-a îndemnat pe studenți să facă ceea ce le place, să nu uite de hobby-urile pe care le au, pentru că doar așa vor deveni oameni fericiți, care își îndeplinesc sarcinile cu dăruire de sine.

Pentru Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului, oaspetele a donat o colecție de cărți, care vor fi utilizate în procesul didactic.

Profesorii și studenții specialității „Evaluarea și dezvoltarea imobilului” îi mulțumesc absolventei Galina Anghel pentru contribuția adusă la organizarea evenimentului.