Olimpiada Tehnică la fizică, chimie, informatică

Ne dorim și depunem eforturi maxime pentru a stimula interesul elevilor pentru științele tehnico-inginerești, iar un pas important în acest sens îl constituie Olimpiadele Tehnice, organizate în fiecare an de către Universitatea Tehnică a Moldovei.

Sâmbătă, 13 aprilie 2019, UTM a organizat o nouă ediție a Olimpiadelor tehnice la fizică, chimie și informatică.

Suntem mândri de faptul că an de an Olimpiadele tehnice organizate de UTM atrag un număr semnificativ de participanți. Ediția din anul curent nu a fost o excepție. Obiectivele acestora sunt bine cunoscute: verificarea cunoştinţelor elevilor la disciplinele respective și stimularea interesului lor pentru tehnică în general, identificarea celor mai talentaţi elevi și valorificarea aptitudinilor creative ale acestora. Dat fiind că pentru mulți elevi această competiție constituie un punct de pornire în cariera profesională, iar câștigătorii vor dispune de facilități la admitere, îi îndemnăm să aleagă cu încredere UTM – unica instituție cu profil ingineresc din RM, unde disciplinele tehnice se predau la cel mai înalt nivel.  UTM dorește să-și asume calitatea de partener în cariera profesională a tinerilor pasionați de științele inginerești , așteptându-i cu aule moderne, centre de cercetare și de studii bine amenajate, profesori calificați și multiple oportunități de afirmare.

Vino cu încredere să-ți continui studiile la UTM! Prinde ritmul vieții de student al UTM!

Evenimentul festiv „Gala laureaților” se va desfășura în cadrul Expoziției „Creația deschide Universul – 2018”, care va avea loc în data de 19 aprilie 2019, la Centrul TEKWILL, cu începere de la ora 9.00.