- UTM - https://utm.md -

UTM – mândră de performerii săi la Campionatul RM de triatlon forță

Întrunind circa 115 sportivi cu vârste cuprinse între 14 și 40 de ani, dar și veterani (40+), Campionatul Republicii Moldova de triatlon forță din acest an s-a dovedit a fi rezultativ și pentru UTM.

În cadrul acestui campionat Universitatea Tehnică a Moldovei și-a trecut în palmares performanțele a 5 studenți și ale lor victorii importante, de care suntem foarte mândri.

Astfel, studentul Dumitru Calmîc a cucerit titlul de campion la categoria  67,5 kg, juniori; Denis Conea – CAMPION la categoria 100 kg, juniori, iar Alexandr Perșin – CAMPION la categoria 100 kg, seniori. Avem și doi vicecampioni (locul 2), juniori: Tudor Popescu (100 kg) și Andrei Gomeniuc (90 kg).

Vom sublinia, în context, că Alexandr Perșin a depășit semnificativ cerinţele pentru acordarea titlului „Maestru al Sportului” și a stabilit în exercițiul „Îndreptare de spate” un nou record personal – 290 kg. Iar studenţii Denis Conea și Tudor Popescu au depășit, în premieră, cerinţele pentru conferirea categoriei sportive „Candidat în Maeştri ai Sportului”.

Felicitări echipei de Powerlifting a UTM şi antrenorului acesteia, Boris Reutov!

Mens sana in corpore sano!