Un nou parteneriat: UTM – ASP

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), în persoana rectorului, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, și Instituţia Publică „Agenţia Servicii Publice” (ASP), reprezentată de către directorul Serghei RAILEAN, au încheiat, ieri, un Acord de colaborare.

Recunoscând importanţa instruirii şi aprofundării cunoştinţelor pe segmentul evoluţiei tehnologiilor informaţionale, părțile și-au arătat disponibilitatea de a contribui la aplicarea inteligentă a acestora în dezvoltarea serviciilor electronice.

În context, UTM își asumă implementarea în procesul de studii a compartimentelor/ cursurilor privind implementarea inovaţiilor tehnologice în diferite procese de prestare a serviciilor publice; desfășurarea cercetărilor aplicative cu transfer de tehnologii, pornind de la necesităţile Agenţiei; pregătirea continuă a specialiştilor ASP prin studii de master şi doctorat; participarea părţilor în proiecte comune pe segmentele comune de activitate.

De partea sa, ASP își propune susținerea programelor de studii universitare în domeniile de referinţă la ciclurile Licenţă, Masterat; pregătirea cadrelor inginereşti şi formarea continuă prin cursuri de perfecționare, specializare, recalificare a personalului; oferirea locurilor pentru desfăşurarea stagiilor de practică şi organizarea unor excursii pentru studenţii UTM la obiectivele Agenţiei; participarea la târgurile locurilor de muncă și stagii de practică organizate de UTM.

De asemenea, părţile se angajează să organizeze diverse activități comune de ordin general și cultural-sportiv; schimburi de informaţii periodice; participări  la conferinţe, simpozioane, seminare și să dispună accesul liber la biblioteca didactico-ştiinţifică a UTM.