UTM organizează Expoziţia „Creaţia deschide Universul”

Universitatea Tehnică a Moldovei invită la cea mai mare Expoziţie anuală a lucrărilor studenţeşti – „CREAŢIA DESCHIDE UNIVERSUL-2019”

În perioada 19-20 aprilie 2019, în incinta Centrului de Excelență  TEKWILL din campusul universitar Râșcani, Universitatea Tehnică a Moldovei organizează a IX-a ediție a Expoziţiei lucrărilor studenţeşti „Creaţia deschide Universul-2019”, în cadrul căreia vor fi etalate exponate în diverse domenii tehnico-inginerești și ale industriilor creative.

Importanța evenimentului va fi subliniată de prezența la ceremonia de deschidere a mai multor persoane oficiale, între care Chiril GABURICI, ministru al Economiei și Infrastructurii; Monica BABUC, ministru al Educației, Culturii și Cercetării; Ion Tighineanu, preşedinte al Academiei de Științe a Moldovei; Doina NISTOR, director, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova; Marin CIOBANU, administratorul Zonei Economice Libere Bălți, președinte APIP; Veaceslav KUNEV, președinte, Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC, ș.a.

Agenda evenimentului include mai multe lecții publice, work-shopuri, ateliere practice în diverse domenii ale științei și tehnicii: inginerie biomedicală; grădini inteligente; tehnologia informației, industriile creative, textile și pielărie, arhitectură, alimentație, tehnici handmade, Robo Factory etc.

Expoziția va include și o demonstrație a mașinilor Rube Goldberg construite de echipe de studenți din cadrul facultăților UTM și Colegiului Tehnic; un Fashion-Show cu prezentarea colecțiilor tinerilor designeri vestimentari – studenți ai programului „Design vestimentar Industrial”.

De asemenea, evenimentul va fi marcat de mai multe momente festive prilejuite de anunțarea învingătorilor Olimpiadei Tehnice Republicane la disciplinele matematică, fizică, chimie, informatică, desenul artistic, precum și ai Concursului studențesc de mașini Ruge Goldberg „RG-UTM 2019”.

Mai multe detalii pot fi obținute la Centrul Universitar de Informare şi Ghidare în Carieră (CEGHID): Chişinău, str. Studenţilor, 9/8, corpul de studii nr. 6, bir. 220, tel. 079100174