Senatul a audiat raportul de activitate a UTM pentru anul 2018

Pe 26 februarie 2019, în ședința extinsă a Senatului, rectorul Universităţii Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, a prezentat raportul anual privind activitatea Administrației UTM și executarea bugetului în anul 2018.

Este al treilea raport prezentat de către rectorul Viorel BOSTAN, de la alegerea sa în funcție în noiembrie 2015, răstimp în care Universitatea se dezvoltă și se modernizează vizibil, iar interesul universitarilor pentru aceste frumoase metamorfoze a fost subliniat de prezența masivă atât a senatorilor, cât și a cadrelor didactice, studenților, colaboratorilor UTM în sala Imaginarium a Centrului TEKWILL, care a găzduit evenimentul.

„A fost un an cu multe provocări, multe probleme și încercări”, a menționat rectorul, mulțumindu-le universitarilor pentru înțelegere, încredere și coeziune. Raportul a și inclus multe date statistice, cifre concrete pe diverse compartimente de venituri și cheltuieli. Cifre care au suscitat un vădit interes, reprezentând activitatea multilaterală a Universității și în particular a celor pe care aceasta se ține. Iar managementul iscusit și dedicat a scos în evidență, și în acest an, meritul administrației nu doar de a menține instituția pe valul de plutire, ci de a o propulsa și a-i valorifica imaginea de succes de care se bucură.

În condițiile în care cheltuielile pentru anul 2018 s-au estimat la 242 mil. lei (planificate) și 227 mil. (executate), finanțarea de la bugetul de stat a constituit puțin peste 160 mil., ponderea acestora fiind destinată în special achitării salariilor angajaților și burselor studenților. Cum am supraviețuit? Suma necesară a fost completată din surse proprii, găsindu-se posibilă și acumularea unul sold important pentru anul 2019. Și dacă la bugetul auster preconizat inițial vom adăuga, pentru comparație, sumele colosale atribuite renovărilor curente, dar și celor capitale (în blocurile de studii, laboratoare, cămine etc.), majorării salariilor tuturor angajaților (începând de la portari, pe când în alte instituții acestea au fost posibile doar la nivel de administrații), plusând aici și cheltuielile absolut necesare pentru dezvoltarea procesului de studii și de cercetare, de creare și renovare a spațiilor pentru activități extracurriculare, sport, agrement, iar șirul acestora poate continua îndelung – însumând toate aceste realizări, la cât vom estima efortul depus? La cât vom estima și planurile cu adevărat grandioase propuse pentru anul 2019, ținând cont de condițiile actuale?

Aplauzele îndelungate și aprecierea cu calificativul „bună” a activității UTM expusă în raport e ceva. Inspiră încredere și propunerile de eficientizare a procesului educațional, de gestionare judicioasă în continuare a personalului, resurselor financiare și materiale, cuprinse în planul operațional și bugetul UTM pentru anul 2019, adoptate în unanimitate de către membrii Senatului.

Inovația, creația, dezvoltarea, dar și implicarea personală au fost dintotdeauna cuvintele de ordine ale UTM și vor determina în continuare bunul mers înainte al acestei prestigioase instituții.