Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Absolvenți ai UTM, premiați de Brilliance Review

Este un prilej de deosebită mândrie și un excelent reper de onoare să vedem, peste ani, absolvenții UTM excelând și făcându-se remarcați în domeniile în care activează. Un asemenea prilej ni l-a oferit recent cea de-a cincea ediție a Gallei Brilliance Review, în cadrul căreia au fost  decernate titluri de excelență celor mai influente și mai de succes 61 de personalități, dar și branduri autohtone din Republica Moldova.

2018 a fost un an sub semnul calității și al proiectelor de succes pentru Compania de construcții Dansicons SRL, al cărei fondator şi director general, Iurie DÂRDA, a obținut Premiul „Excelență în dezvoltarea domeniului construcțiilor 2018”, acesta fiind ridicat de către Bacal Iuri, director comercial al companiei. Vom menționa că omul de afaceri Iurie DÂRDA şi-a împletit strâns biografia cu cea a UTM. Mai întâi, în calitate de discipol, urmându-şi studiile la Facultatea de Construcţii, specialitatea „Construcţii civile, industriale şi agrotehnice” (1988-1993), apoi, în calitate de patron al Dansicons, dezvoltând o colaborare strânsă şi eficientă cu Alma Mater, oferind colaboratorilor UTM condiții privilegiate la construcţia apartamentelor și contribuind la dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi infrastructurii UTM, executând din surse proprii construcţii cu o suprafaţă totală de cca 8000 m.p., transmise ulterior la balanţa UTM cu titlu gratuit. În semn de apreciere şi înaltă recunoştinţă pentru vasta activitate profesională, inclusiv pentru realizarea parteneriatului public-privat şi contribuţii relevante în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a UTM, pe 27 noiembrie 2012 Senatul UTM i-a conferit titlul onorific „Doctor Honoris Causa”.

Printre personalitățile de referință care au strălucit pe scena Gallei Brilliance Review a fost și absolventa programului de studii „Inginerie și management în construcții” din cadrul Facultății Construcții, Geodezie  și Cadastru Victoria Dercaci. A fost distinsă cu Premiul „Excelență în domeniul imobiliar 2018” pentru că, în postura sa de expert imobiliar experimentat și autoare a platformei imobiliare online Ghid Imobiliar, oferă publicului informații exhaustive și sfaturi prețioase despre achiziționarea de imobile.

Pentru că a adus cele mai fine specialități în Republica Moldova, promovând cultura unei alimentații de lux, discipola UTM Tamara Robu, director S&R IMPEX, proprietara magazinului de produse exclusive  La Nobiltà Del Gusto, a obținut Premiul „Excelență în industria alimentară în 2018”, ridicat de Mirabela Bodorin. La Nobiltà Del Gusto dispune de un showroom gastronomic deosebit și o vinotecă selectă, care își răsfață clienții cu produse artizanale – macarons autentici francezi, sortiment de foie gras și brânzeturi maturate, trufe negre şi albe, vinuri franceze, italiene și alte băuturi selecte aduse din Spania, Chile, Noua Zeelandă, Argentina și alte țări.

Și Dmitrii Ivanov (Дмитрий Иванов), manager general la Sherlock Holmes Pub, știe cum să le facă pe plac gurmanzilor și celor care apreciază serviciile de calitate, ambianța plăcută, emoțiile, fiind premiat pentru „Excelență în domeniul restaurantelor 2018. Pub-ul pe care îl conduce este unul tradițional englez, deosebindu-se prin calitatea înaltă a deservirii și atmosfera istoriilor detective.

Cresc la UTM ingineri cu spirit, ingineri care creează Viitorul!

[av_gallery ids=’48798,48800,48799,48801′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’4′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-1yp75e’ custom_class=” admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI