Profesori ai UTM la „Eminesciana-2019”

Profesori din cadrul UTM – conf. univ., dr. Iarîna SAVIŢKAIA-BARAGHIN, lect. sup. Ala LEANCĂ-LUPU, lect. univ. Liviu HÎNCU, Facultatea Textile și Poligrafie, Departamentul Design Vestimentar, și conf. univ., dr. Victoria ROCACIUC,  Facultatea Urbanism şi Arhitectură, Catedra design interior  – participă cu lucrări de artă plastică la expoziția-concurs „Eminesciana”, vernisată în perioada 11-27 ianuarie la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” din Chişinău.

Vernisajul a inaugurat anul expozițional 2019, dorind să aducă un omagiu poetului-nepereche. Chiar dacă cele aproximativ 90 de lucrări ale peste 80 de artiști plastici nu reflectă neapărat tematica eminesciană, acestea reprezintă peisaje, lucruri, trăiri redate în felul în care le resimt autorii contemporani, creând, în opinia criticului de artă Victoria ROCACIUC, „o atmosferă, o stare de spirit, care le apropie într-un fel anume de spiritul creației eminesciene”.

„Sunt lucrări de o înaltă ținută artistică, care trezesc interesul și admirația publicului”, a menționat în deschiderea expoziției preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Dumitru BOLBOCEANU.

O dovadă concludentă o constituie și faptul că lucrarea „Doamna în negru”, semnată de pictorița Ala LEANCĂ-LUPU, s-a învrednicit de diploma de merit a Uniunii Artiştilor Plastici. Aprecieri pe măsură au cules și celelalte lucrări expuse de către profesorii UTM – „În ritm cu stelele” de Victoria ROCACIUC, „Toamna” de Iarîna SAVIŢKAIA-BARAGHIN, dar și cea semnată de către Liviu HÂNCU. O mărturie a spiritului creativ ce sălășluiește în sânul UTM – un spațiu fertil de rodire nu doar în sfera inginerească, ci și în arte.

Expoziţia, ajunsă la a 14-a ediție, va fi deschisă până la 27 ianuarie.

[av_gallery ids=’48044,48052,48045,48062,48082′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’5′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-w8204q’ custom_class=” admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe [email protected] .

MAI MULTE NOUTĂȚI