BNM a lansat moneda „Mihai Marinciuc – 80 de ani de la naștere”

Banca Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație zece monede comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic, începând cu 28 decembrie 2018. Ambalate în capsule de metacrilat transparent și cutii de prezentare, monedele sunt însoțite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română și engleză.

Una din cele două monede comemorative incluse în seria „Știință și inovare”, turnate din  argint, cu o valoare nominală de 50 lei și un tiraj de 200 de piese fiecare, este dedicată aniversării a 80-a de la nașterea regretatului Mihai Marinciuc – conferențiar la Catedra de Fizică a Universității Tehnice a Moldovei, un specialist notoriu, promotor și organizator al învățământului în domeniul fizicii.

Caracteristicile monedei:

  • Valoarea nominală: 50 lei;
  • Calitate: proof;
  • Metal: argint;
  • Compoziție: 999/1000;
  • Masa: 13,0 grame;
  • Diametru: 28 mm;
  • Forma: rotundă;
  • Margine: zimțată;
  • Tiraj: 200 exemplare.

Avers:

  • în plan central – Stema Republicii Moldova;
  • în partea de sus – anul emisiei „2018”;
  • în partea de jos – inscripția „50 LEI”;
  • în exergă, cu majuscule este gravată inscripția „REPUBLICA MOLDOVA”.

Revers:

  • în plan central – efigia lui Mihai Marinciuc cu  inscripția „MIHAI MARINCIUC” și anii de viață „1938-2011”;
  • în partea dreaptă – imaginea structurii atomului;
  • în  partea de jos în exergă, este gravată inscripția „80 DE ANI DE LA NAȘTERE”.