Expoziția de acuarelă a viitorilor arhitecți

Pentru că acuarela este instrumentul tradițional al arhitectului, una din cele mai desăvârșite exprimări a „formei vii”, studenții Facultății Urbanism și Arhitectură (gr. ARH-161, FARH-162, ARH-163, ARH-171, ARH-173) și-au propus să-și scoată la rampă dialogurile purtate cu pensula și culoarea.

Legătura dintre pictor și arhitect este veche, se știe. Ceea ce-i unește, este desenul. Un arhitect care știe să se exprime prin culoare, va putea fi expresiv în toate operele sale – culoarea va transpare și dintr-o simplă schiță de proiect făcută cu creionul, redând sugestiv imaginea a ceea ce urmează a se zămisli după acea schiță. Astea având să comenteze, prin cuvinte, la inaugurare, curatorul expoziției – conf. univ., dr. Natalia PODLESNAIA, susținută de către decanul FUA, conf. univ. Sergiu BEJAN, și șefa Departamentului Arhitectură, conf. univ., dr. Aurelia CARPOV, în continuare au fost lăsate să vorbească exponatele, prin… culoare.

Evenimentul se află în plina atenție a întregii facultăți și nu numai, având să scoată în evidență expresia lăuntrică a fiecărui autor. Iar dincolo de expoziția în sine, anturajul vine să sublinieze și atitudinea dascălilor față de discipolii lor, punându-le la dispoziție o sală expo proaspăt renovată, largă, etajată, modernă – un veritabil  poligon, unde fiece talent să prindă aripi.

Dacă vă doriți mai multă culoare în viață, vă invităm să fiți parte la această pledoarie în favoarea exprimării prin desen a concepţiilor arhitecturale.

Expoziția își va ține aprinse culorile până pe 21 decembrie pentru toți doritorii (FUA, Sala de Expoziții 9-208).