Miss și Mister Bobocii anului 2018

Gabriela NEGRUȚĂ și ALEXEI VÂNTU au reprezentat cu demnitate Universitatea Tehnică a Moldovei și, în particular, Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru în Marea Finală a Balului  Bobocilor – 2018, plasându-se pe locul secund.

Competiția a întrunit cele mai ambițioase perechi de studenți-bobocei din Chișinău, care și-au propus să demonstreze cât de dinamică și captivantă este viața de student.

Perechea UTM-FCGC a fost recunoscută drept una din cele mai carismatice din concurs, aceasta fiind surclasată de echipa ASEM, Veronica PATRAȘCO și Andrei BULAT, studenți la Facultatea Economie Generală și Drept.

Cu diplomă de gr. III au fost decernați studenții Facultății de Medicină Generală din cadrul USMF, Cristina COLESNIC și Teodor ARAP, cei doi demonstrând cât de dinamică și captivantă este viața unui student medicinist.

De asemenea, au fost premiate și perechile de boboci de la USEFS – Marina BODNARIUC și Marian CRISTEA; UPSC – Raisa BALAN și Iurie CAFTANOV; ULIM – Valeria MORARI și Alexandru PLOTNIC; USM – Iana MOISEEV și Evgheni GRIGORJEVSCHI; UST – Liliana RUSU și Alexandru CIOBANU.

Participanții au mers acasă cu premii pe cinste – gadget-uri, călătorii la munte, cursuri de limbi străine, abonamente la săli de sport, dulciuri, vouchere de consum la saloane de frumusețe, magazine de haine, servicii stomatologice și invitații la cinematograf și teatru.

Atmosfera feerică din cadrul Clubului XOXO, unde a avut loc Marea Finală, a fost încinsă de artiștii  Ana Gratii, Kevin Laury Durant și Axi.