Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Dezvoltare personală și profesională la FCIM

Pentru a spori randamentul cognitiv și de dezvoltare al cursului „Dezvoltare personală și profesională” predat la anul I la FCIM în cadrul Programului de studii „Ingineria Software”, lectorul universitar  Elena GOGOI, coordonator al Filierei Anglofone „Ingineria Software”, a surprins studenții cu un invitat special – psihologul Ana NICULAEȘ, fondatoarea Salonului psihologic „Consuela”, împreună cu care au studiat tema „Comunicarea asertivă”.

Cum influențează asupra comunicării emoțiile, entuziasmul și sentimentele de furie, bucurie, tristețe sau frică, cum să ne modificăm obișnuințele emoționale în favoarea noastră, ce e o comunicare pasivă, agresivă sau asertivă, cum aplicăm procedee de relaxare fizică pentru a asigura confortul psihologic personal sunt doar o parte din întrebările la care studenții au primit răspuns din prima sursă. Utilizând diferite metode de învățare, punând accentul de instruirea interactivă, studenții au aflat că grație comunicării asertive interlocutorii captează reciproc atenția într-o manieră, care să suscite interesul celuilalt să asculte întru  susținerea propriului punct de vedere cu fermitate si curaj, dar fără a deveni agresivi. Acest tip de comunicare este cel mai eficient în situațiile în care dorim să ne exprimam politicos sentimentele, să ne cerem drepturile, să spunem „Nu” lucrurilor sau solicitărilor pe care nu le dorim, respectând echidistant interlocutorul.

Salonul „Consuela” a fost fondat de magistrul în psihologie (Paris) Ana NICULAEȘ și acordă servicii de consiliere psihologica de familie și cuplu, consiliere psihologică individuală adult și consiliere psihologică pentru antreprenori.

[av_gallery ids=’43195,43196,43197,43198,43199,43200,43201′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’7′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-rzxnbs’ custom_class=” admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI