Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Comuna Cucuruzeni și satul Ocnița-Răzeși din raionul Orhei – în pragul unor mari primeniri

Deși despre necesitatea dezvoltării reţelelor de distribuţie a gazelor naturale se vorbește de ani de zile, pentru multe sate ale Moldovei problema ține de o perspectivă îndepărtată. Iată însă că pentru s. Ocnița-Răzeși și com. Cucuruzeni din r. Orhei primenirile se așteaptă de la o zi la alta. Absolventa programului de studii „Ingineria sistemelor de alimentare cu căldură și gaze, ventilație”, FUA, Lilia SOCOLOV, sub îndrumarea conf. univ., dr. ing. Valentin TONU, și-a propus în cadrul tezei de licență proiectarea rețelelor respective pentru cele două localități, inclusiv a halei de producere a articolelor din beton din localitate.

În urma colaborării cu primăria comunei Cucuruzeni și compania SRL ,,Andronix-Din”, a fost adoptat proiectul unei rețele ramificate, în două trepte (presiune medie-presiune joasă) care va permite alimentarea cu gaze naturale a celor peste 1800 de locuitori ai com. Cucuruzeni și 319 – ai s. Ocnița-Răzeși, precum și  a obiectivelor cu menire socio-comunală și industrială. Lungimea totală a rețelei de presiune medie este de cca 7200 m.

O provocare pentru proiectantă a fost alimentarea cu gaze naturale a halei de producere a articolelor din beton. Gazele naturale vor fi folosite pentru uscarea articolelor din beton și pentru prepararea apei calde menajere. Uscarea articolelor din beton este una din cele mai importante etape în producerea lor. Este necesar ca articolele să obțină cel puțin 30% de rezistență înainte de a fi scoase din forme. Dacă rezistența este mai mică, atunci articolele vor fi fragile, ceea ce nu le va asigura o durată de viață mare. S-a propus uscarea în aer liber a articolelor din beton pentru perioada cu temperatura aerului exterior mai mare de +15oC și uscarea cu utilizarea panourilor radiante pentru perioada cu temperatura aerului exterior mai mică de +15oC s-a propus uscarea cu panouri cu infraroșu, precum și o metodă foarte comodă și eficientă de uscare a articolelor din beton – în camera de aburire.

Camera de aburire reprezintă o instalație în care se menține o umiditate relativă de 100%. Articolele fie că se mențin la temperatura de 15-250C și umiditatea – 100%, timp de 7 zile, capătând 90% din rezistență, fie că se mențin la aceeași umiditate și temperatura de 60-800C, condiții în care obțin rezistența necesară timp de 3 zile. Pentru a produce agentul termic cu parametrii necesari, în incinta halei a fost proiectată o centrală termică în care se prevede instalarea unui cazan „CETUSS Universal 500-TC” pentru prepararea aburului, cu capacitatea Q=364kW, având încorporat un dispozitiv de automatizare a arderii, siguranță de exploatare, precum și patru cazane turbo, Immergas Victrix 115 1I, cu capacitatea Q=109kW-fiecare având încorporat un dispozitiv de automatizare a arderii, siguranță de exploatare, pentru prepararea apei calde utilizată în scopuri tehnologice. Pentru uscarea în aer liber a articolelor în hala de producere se prevede instalarea a patru panouri radiante, pentru încălzirea aerului -Infra 9B, și a unui panou radiant, pentru încălzirea aerului -Infra 12B cu capacitatea Q=45kW-fiecare, având încorporată un dispozitiv de automatizare a arderii, siguranță de exploatare.

Totodată absolventa a proiectat instalația de automatizare pentru detectarea emisiilor de gaze naturale și CO și stoparea fluxului de gaze în așa situații (compartimentul „Automatizarea proceselor”). Pentru montarea unui sector cu lungimea de 830m cu d108mm a rețelei a fost prevăzută o durată de execuție a lucrărilor de 13 zile (compartimentul „Tehnologia și organizarea lucrărilor, management în construcții”), iar pentru montarea traseului de bază cu lungimea de 2700 m – 106 zile (compartimentul „Management în construcții”). Absolventa a elaborat și devizele locale și borderourile de resurse pentru două variante: din oțel (cu valoarea estimată la  5426196 lei) și din polietilenă (3481517 lei), optându-se în final pentru cea de-a doua.

Partea grafică a lucrării a inclus 13 coli format A1 în programul Autocad și o sumedenie de calcule inginerești, absolventa demonstrând cunoştinţe solide, abilităţi şi deprinderi aplicative în domeniul proiectării rețelelor de alimentare cu gaze naturale.

[av_gallery ids=’42018,42019,42020,42021,42022,42023,42024,42025,42026,42027,42028,42029,42030,42017′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’portfolio’ columns=’7′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-szprvj’ custom_class=” admin_preview_bg=”]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI