Parteneriat de cooperare cu Institutul Politehnic din Leiria

În vederea stimulării cooperării moldo-portugheze în diverse domenii, la Leiria, Portugalia a fost finalizată procedura de semnare a Acordului de colaborare între Universitatea Tehnică a Moldovei şi Institutul Politehnic din Leiria. 


În cadrul ceremoniei oficiale organizate cu acest prilej a fost remarcată importanța semnării Acordului, care deschide ample posibilități pentru realizarea schimbului de studenți prin intermediul programelor europene de mobilitate, elaborarea proiectelor comune la nivel științific, promovarea schimburilor reciproce de delegaţii la nivel academic. Ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, Dumitru SOCOLAN, și vicepreședintele Institutului Politehnic din Leiria, Rui PEDROSA, au remarcat importanța semnării Acordului, menționând că acesta deschide ample posibilități pentru realizarea schimbului de studenți prin intermediul programelor europene de mobilitate, elaborarea proiectelor comune la nivel științific, promovarea schimburilor reciproce de delegaţii la nivel academic etc.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, semnarea documentului vine să consolideze cooperarea existentă la nivel academic între Republica Moldova şi Republica Portugheză, pe parcursul anilor 2017-2018 fiind semnate mai multe acorduri similare, inclusiv între Universitatea Agrară de Stat din Moldova și Universitatea Trás-os-Montes și Alto Douro (UTAD) din Vila Real; Universitatea  Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Universitatea din Evora; Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din Coimbra; Universitatea Agrară de Stat din Moldova și Universitatea din Evora.