UTM – 29 de exponate la INFOINVENT-2017

Cu 29 de exponate în secţiunile I-B „Materiale, echipamente şi tehnologii industriale, mecanică, energie, electricitate, electronică”, I-E „Design industrial: textile, menaj, mobilier, birotică, vestimentaţie, artizanat”; II. „Proiecte inovaţionale şi de transfer tehnologic”, III. „Creaţia tinerilor”; IV. „Produse și servicii inovative” şi V. „Industrii culturale și creative” sunt prezenţi cercetătorii Universității Tehnice a Moldovei la Expoziţia Internațională Specializată „INFOINVENT – 2017”, ediţia a XV-a, care se desfăşoară în perioada 15-18 noiembrie 2017 la „MoldExpo”.

Pentru prima dată, exponatele UTM au fost prezentate ca un ansamblu per universitate, foarte atrăgător, a menţionat dr. hab., prof. univ. Mircea BERNIC, prorector pentru cercetare și doctorat. În Secţiunea B, cercetătorii noştri au prezentat invenţiile:

Sistemul autonom de irigare prin picurare și aspersiune integrat cu instalaţii fotovoltaice (autori: BOSTAN I., BOSTAN V., DULGHERU V., SOBOR I., SECRIERU N., VACULENCO M., CIOBANU O., CIOBANU R., GANGAN S., GLADÎȘ V., CANDRAMAN S., MARGARINT A., ILCO V., LEVINEȚ N.), constituie o instalaţie solară cu mecanism de orientare a unui grup de panouri fotovoltaice racordat la un sistem autonom de dirijare a procesului de irigare, ce asigură un grad înalt de eficienţă de conversie a energiei solare, grad înalt de automatizare și cost relativ redus al instalaţiei, şi corespunde direcţiilor prioritare pentru Republica Moldova de a atinge nivelul de 20% de energie verde din consumul general.

Spectroscopia polaritonilor excitonici a autorilor invenţiei SÎRBU N., DOROGAN A., URSACHI V., STAMOV I. este o metodă nouă de spectroscopie cu rezoluţie înaltă, ce permite studiul dependenţelor spectrale ale dispersiei ordinare şi extraordinare a indicelui de refracţie pentru cristalele ZnAs2 în regiunea tranziţiilor excitonice.

Dispozitivul pentru dirijarea fazelor de distribuţie a gazelor și de ridicare a supapei variante, propus de echipa cercetătorilor MANOLI I., PETROV O., BEIU I., DOLOMANJI GH., GRIBINCEA C., poate fi utilizat pentru producerea motoarelor noi, dar și pentru modernizarea motoarelor aflate în exploatare. Soluţia tehnică asigură sincronizarea distribuţiei gazelor și ridicarea supapei cu ajutorul unui tachet hidraulic.

Dispozitivul pentru curăţarea gazelor de eșapament, propus de autorii MANOLI I., PETROV O., BEIU I., DÎNTU S., utilizând metoda electrostatică, asigură purificarea gazelor de eșapament ale motoarelor cu ardere internă din transport și energetică, îmbunătăţeşte parametrii de exploatre a motoarelor şi diminuează poluarea mediului.

Instalaţia de obţinere a bioetanolului propusă de cercetătorii MANOLI I., SILIUC P., BEIU I. este un distilator continuu, în care blaza este multifuncţională, fiind utilizată ca fermentator, generator și evaporator al etanolului din apă, fapt ce permite majorarea eficienţei de extragere a bioetanolului din plămădeală, micșorarea cheltuielilor de energie în procesul de producere, simplificarea construcţiei şi mobilitatea instalaţiei.

Dispozitivul de măsurare a diametrului miezului microfirelor şi grosimii învelişului de sticlă (autori: DOROGAN V., ZAPOROJAN S., MUNTEANU E., LARIN V., PAVEL V.), este constituit din blocuri care amplifică și filtrează fotocurenţii generaţi, creând semnale electrice cu valori diferite ale tensiunii, ce sunt transformate în valori digitale şi utilizate pentru calcularea diametrului firului şi grosimii învelişului izolator.

Dispozitivul de comandă şi control al temperaturii în instalaţii de stratificare (autori: DOROGAN V., ZAPOROJAN S., MUNTEANU E., SECRIERU V., DOROGAN A.) are la bază un traductor de temperatură şi un bloc de comandă a încălzitorului şi asigură măsurarea şi controlul temperaturii în regiunea formării calosului la butaşii altoiţi.

Instalaţia de conversie a energiei eoliene, propusă de BOSTAN V., BOSTAN I., DULGHERU V., DUMITRESCU C., CIOBANU R., CIOBANU O., include un turn, în care la diferite înălţimi H1=f (Vnom) şi, respectiv, H2=f (Vnom) sunt instalate coaxial rotoare eoliene cu direcţii de rotaţie inverse, arborii cărora sunt uniţi cu părţile cilindrice ale rotorului generatorului electric cu magneţi permanenţi. Pe capătul de sus al turnului la înălţimea H3=f (Vnom) sunt instalate vertical rotoare de tip Savonius şi/sau Darrieus, care sunt unite cu rotoarele unui generator electric cu magneţi permanenţi şi asigură un grad înalt de eficienţă de conversie a energiei eoliene cu stocarea ei în acumulatoare de energie electrică.

Sistemul de orientare a panourilor fotovoltaice (autori: BOSTAN V., BOSTAN I., DULGHERU V., DUMITRESCU C., CIOBANU R., CIOBANU O.) include panouri fotovoltaice, instalate pe nişte suporturi cu sprijin în 3 puncte, unul dintre care este fix cu o legătură sferică, iar celelalte sunt două reglabile şi asigură un grad înalt de eficienţă de conversie a energiei fotovoltaice solare pe tot parcursul zilei la un cost relativ redus al instalaţiei.

Instalaţia mareică (autori: BOSTAN V., BOSTAN I., DULGHERU V., GUŢU M.), fiind alcătuită dintr-un rotor cu pale reglabile faţă de curenţii de apă, permite conversia energiei fluxurilor şi refluxurilor la un grad înalt de eficienţă și cost relativ redus al instalaţiei.

Instalaţia de conversiune a energiei valurilor (autori: BOSTAN V., BOSTAN I., DULGHERU V., DUMITRESCU C., CIOBANU R., CIOBANU O.) propune utilizarea unor corpuri plutitoare legate cinematic cu mecanisme de transformare eficientă a mișcării valurilor în energie mecanică și utilizarea ei în funcţie de necesităţi.

Instalaţia de vibronetezire cu diamant a suprafeţelor exterioare ale pieselor cilindrice (autori: STOICEV P., BOTEZ I., BOTEZ A., BOTEZ D., CIOBANU R., CIOBANU O., PLATON A.) permite automatizarea prelucrării superficiale a metalelor prin deformare plastică și a suprafeţelor exterioare ale pieselor cilindrice prin vibronetezire cu diamant.

Procedeul de prelucrare a dinţilor angrenajului precesional (Autori: SCATICAILOV S., BOSTAN I., asigură următoarele avantaje: mărirea preciziei de prelucrare a angrenajului precesional; extinderea posibilităţilor tehnologice şi sporire a productivităţii procedeului de prelucrare a metalului; folosirea mai eficientă a materialului sculei.

Transmisia precesională (autori: BOSTAN I., MAZURU S., SCATICAILOV S., CASIAN M.) rezolvă o problemă tehnică ce ţine de mărirea eficacităţii tehnologiei transmisiei precesionale, de reducerea neuniformităţii distribuirii sarcinii dintre coroanele cu role ale satelitului şi dinţii roţilor dinţate, precum şi de reducerea gabaritelor. Iar prin eliminarea axurilor şi a şaibelor, sunt excluse prelucrările suplimentare de rectificare, burghiere, lărgire şi alezare a rolelor, acestea fiind supuse doar prelucrării prin rectificare exterioară.

Dispozitivul pentru măsurarea parametrilor senzorilor, elaborat de cercetătorii VERJBIŢKI V., LUPAN O., POCROPIVNÎI A. are la bază microprocesoare pentru măsurarea și indicarea concentraţiilor admisibile predeterminate ale diferitelor gaze în medii controlate, utilizând ca senzori de gaz micro şi nanostructuri pe bază de oxizi de semiconductor.

Instalaţia de uscare a produselor granulate în stare de suspensie (autori: BERNIC M., ŢISLINSCAIA N., RĂDUCAN M., BALAN M., POPESCU V., VIȘANU V., MELENCIUC M.), graţie soluţiilor originale implementate, va permite fabricilor de vin să usuce mai eficient seminţele de struguri, obţinând venituri suplimentare la comercializarea lor, dar şi să evite poluarea mediului cu aceste deșeuri de producere.

În Secţiunea E a concursului s-au înscris:

Colecţia vestimentară a autorilor COLODEEV A., TOCARCIUC A., RACCEEVA E., SUGAC O., care reprezintă un proiect complex de ordin artistic și constructiv-tehnologic, constituit din 6 ansambluri vestimentare, în cadrul căruia a fost exprimată o viziune nouă asupra „eleganţei comode”, atinsă prin combinarea materialelor nobile și a elementelor tricotate, prin design inedit, soluţii constructive ergonomice, materiale inteligente, structuri textile noi.

Ambalajele pentru produse lactate, propuse de autorii CAZAC V., DRUŢĂ R., OSOBA A., ADASCALIŢA L., ONICI N., OSOBA I., VLAS I., fiind realizate din materiale ecologice și antiseptice, biodegradabile, într-o nouă interfaţă estetică atractivă și netradiţională, conform rigorilor și exigenţelor, sunt multifuncţionale, de calitate şi asigură diversitatea estetică și atractivă a utilizatorilor pe potriva interesului copiilor și maturilor.

Colecţia de încălţăminte pentru familie propusă de autorii GHERMEC C., BULGARU V., MALCOCI M. este o noutate în Republica Moldova. Aceasta include pantofi decoltaţi, care sunt destinaţi damelor; pantofi pentru adolescente, având sistemul de închidere cu cataramă şi pantofi pentru bărbaţi cu sistemul de închidere din elastic. Toate modelele din colecţie se caracterizează prin materialele utilizate: pentru feţe – vârful și ștaiful sunt din box de bovine, iar căputa – din velur; culoarea este maro; toate piesele au aceeași configuraţie a reperelor şi perforaţie.

Secţiunea „Proiecte inovaţionale şi de transfer tehnologic” a găzduit din partea UTM Instalaţia mamografică mobilă (conducătorul proiectului: DOROGAN V.), care este un sistem pentru depistarea preventivă a cancerului mamar cu acoperire naţională, instalat pe caroseria unui automobil cu respectarea normelor NFRP-2000, realizat la un preţ de cost substanţial redus comparativ cu sistemele similare din import.

La nominalizarea „Creaţia tinerilor” au fost expuse:

Design-conceptul „Mobilier în stil tradiţional” (autori: BORTA A., DAGHI I., PODBORSCHI V.) reprezintă un set de mobilă, elaborat în stil naţional și confecţionat din placaj cu elemente-șnururi din lână de culorile roșu și alb, ca simbol naţional fiind ales mărţișorul.

Design-conceptul „Troler-valiză” (autori: BOTNARIUC A., PODBORSCHI V.) este un suport rigid, dotat cu roţi şi faruri LED, pentru condiţiile de iluminare insuficientă, pe care se atașează una sau două valize standard (una mare, alta mică) pentru transportarea bagajelor de mână. În partea rigidă a construcţiei suportului este prevăzut un compartiment pentru haine: costum, cămașă etc., adică piesele de vestimentaţie, care ușor se șifonează în geamantanele obișnuite.

Design-conceptul „Scooter” (autori: GANEA C., PODBORSCHI V.) reprezintă un scuter electric cu trei roţi, făcând astfel călătoria persoanelor – locuitori ai urbelor mai stabilă, mai comodă şi dispune de un compartiment destinat transportării bagajelor.

Roll-ul lui GRAMATSCHII A. este o lampă minimalistă multifuncţională înzestrată cu o boxă Bluetooth, senzori de climă, un sistem mecatronic interior inteligent integrat cu următoarele setări: aprinde lumina, măreşte sau micșorează intensitatea ei, citeşte datele senzorilor de climă, schimbă melodia sau volumul acesteia, schimbă unghiul de înclinare a sursei de lumină.

Contrapposto lui GRAMATSCHII A. este o colecţie de scaune, ce se bazează pe o construcţie minimalistă, cu o soluţie inovativă în producerea și asamblarea unei piese de mobilier, având la bază 3 tehnici simple de prelucrare a materialelor şi de îmbinare a două materiale prin lăcată. Elementul acesta permite dezasamblarea și asamblarea obiectelor dintr-o mișcare.

Monorail-ul electric al cercetătorilor ZBANCA A. şi ZBANCĂ I. este un tren suspendat-hibrid, cu destinaţie urbană, ce are posibilitatea de a recupera parţial energia consumată în urma deplasării. Astfel, energia este recuperată cu ajutorul instalaţiilor eoliene în partea din faţă și acoperiș, fiind stocată în baterii, amplasate în fiecare vagon. Instalaţiile eoliene funcţionează în baza maselor de aer produse în urma mișcării trenului la viteza de 60-75 km/h.

Em power bank este un suport pentru smartphone elaborat de ZBANCA A., ZBANCĂ I. pentru a vizualiza cât mai confortabil filmele sau clipurile video. Dispozitivul are o capacitate de 18000 mAh, e încorporat cu o lanternă și o boxă Wireless, ce permite stocarea informaţiei de pe smartphone pe memoria adiţională (SD sau MicroSD card).

Adapterul propus de ZBANCĂ A. şi ZBANCĂ I. este un tractor electric robotizat, destinat să execute diverse lucrări agricole. El este alimentat de la un set de baterii şi are în dotare 4 motoare electrice, încorporate în roţile extensibile, care, la necesitate, se transformă în șenile.

La compartimentul „Produse şi servicii inovative” au fost etalate şi Produsele vestimentare funcţionale (autori: DANILA V., IROVAN M., BALAN S., TUTUNARU I.) reprezentate din piesele body, sac și combinezon, produse pe baza unor elemente plane cu excluderea cusăturilor, pentru a evita traumatizarea copiilor născuţi prematur. Acest sistem permite creșterea gradului de izolare termică a corpului prin suprapunerea pe unele părţi ale corpului a câtorva straturi de material. Produsele vor fi îmbrăcate prin plierea elementelor plane, formând orificii moi pentru cap și membre, oferind posibilitatea mișcării membrelor fără răsucirea sau presarea dispozitivelor medicale atașate. Pentru încheiere a fost selectat sistemul suprapus cu butoni, plasat pe marginile elementelor plane, care nu vor avea contact cu corpul copilului și fiind ergonomic. Produsele corespund morfometriei copilului născut prematur și sunt confecţionate din materiale naturale.

La nominalizarea „Industrii culturale şi creative”, Provocarea offline, propusă de STAMATI M., este un joc, care te face să conștientizezi această obișnuinţă și să o depășești punând preţ pe interacţiunea reală cu cei pe care îi ai în preajmă. Pentru fiecare persoană care intră în această provocare folosind dispozitivul, se oferă o marjă de timp în care își poate folosi, totuși, telefonul pentru a-și putea verifica mesajele și pentru a răspunde la apeluri, dar nu mai mult de 60 de secunde per total. Depășirea acestei limite este notificată pe ecranul central și semnifică pierderea provocării, respectiv aplicarea unei penalităţi.