Concursul internaţional de programare „Catalysts-2017” la FCIM

Agenda evenimentelor prilejuite de consemnarea a 50 de ani de la constituirea  Facultăţii Calculatoare, Informatică şi Microelectronică (FCIM) a Universităţii Tehnice a Moldovei a inclus şi desfăşurarea primei ediţii a Concursului Internaţional de Programare „Catalysts-2017” (Coding Contest „Catalysts-2017”) în cadrul Centrului PBL inaugurat recent la FCIM.

Regulamentul de organizare a Concursului „Catalysts-2017” prevede rezolvarea a 7 probleme amplasate pe nivele de promovare în echipe, formate din 1, 2 sau 3 studenţi. Complexitatea problemelor au abordat diferite domenii ale economiei reale bazate pe cunoştinţe din domeniul limbajelor de programare, matematica discretă, matematica aplicată, teoria algoritmilor etc.

Concursul Coding Contest „Catalysts-2017” s-a desfăşurat concomitent în 17 ţări, inclusiv Belarus, Belgia, Germania, Franţa, Italia, Kenia, Kroaţia, Republica Moldova, România, Serbia, Spania, SUA, cu participarea a circa 700 de echipe de studenţi din 50 oraşe ale lumii.

Din partea Facultăţii Calculatoare, Informatică şi Microelectronică au participat la acest concurs 65 de studenţi, care au format 24 echipe. Rezultatele obţinute de către echipele UTM sunt foarte îmbucurătoare şi demonstrează pregătirea profesională înaltă a studenţilor. Pot fi menţionate următoarle echipe care au ocupat: locul I (Alexandru HÎNCU şi Simion BALANUŢA), locul II (Radu CEBOTARI, Gheorghe PAVEL şi Cristian PAVLIUC), locul III (Nicu MAXIAN, Luca SCHIDU şi Eugen CERNEI), locul IV (Ion SAMOIL, Vlad GANUŞCEAC și Erol SEZGIN), locul V (Deniz DINCER, Victor MICULEŢ şi Liviu CERNEI), şi respectiv locul VI (Stanislav SĂNDUŢA, Valeria UNGUREANU și Roman UNTILOV). Ceilalţi studenţi merită felicitări pentru faptul că au îndrăznit să abordeze provocarea de a participa la concurs.

Reuşita concursului se datorează cadrelor didactice de la FCIM: conf. univ., dr. Mihail KULEV; conf. univ., dr. Nicolai FALICO; l. sup. Lilia ROTARU; l. sup. Viorel CĂRBUNE, care au pregătit şi au încurajat echipele de studenţi.

Deţinătorii locurilor I, II și III ai Concursului „Catalysts-2017” au fost decoraţi cu cupele onorifice ale companiei organizatoare „Catalysts” şi, respectiv, cu premii valoroase, respectiv locul I – un Console PlayStation, II – o Tabletă şi III – un SmartWatch. Iar 21 de participanţi au primit cadouri de încurajare şi promovare.

Prin acest mesaj, putem menţiona faptul că acest concurs se află abia la început. Următoarea ediţie va avea loc pe data de 27 aprilie 2018 şi invităm toţi doritorii pentru a-şi testa cunoştinţele în programare, matematica discretă, matematica aplicată şi teoria algoritmilor.

Victor ABABII,

 conf. univ., dr.,

prodecan FCIM