Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Totalizarea programului de mobilitate la Accademia din Como, Italia

UTM_mobilitate_ComoItalia_r_result

La numai două luni de la semnarea memorandumului încheiat de Universitatea Tehnică a Moldovei şi Accademia di Belle Arti „Aldo Galli” IED din Como, Italia, primul grup din 5 studente (anul II) şi 2 studente (anul III) de la specialitatea „Design vestimentar industrial”, Facultatea Textile şi Poligrafie, a dat curs unui program de mobilitate în domeniul industriei de modă pentru un an de studii. Centrul de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii „ZIPhouse” al UTM a găzduit festivitatea prilejuită de totalizarea programului de mobilitate, parcurs de 7 studente ale FTP-UTM.

Acest program de mobilitate a fost posibil graţie proiectului „Competitivitate pentru Moldova”, finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). La revenirea acasă a participantelor în program, am decis să facem un schimb de opinii, pentru ca următorii studenţi care vor pleca temporar la studii peste hotare să fie mai bine pregătiţi, a spus Angela SCRIPCENCO, directorul CEADT ZIPhouse.

Este o reuşită a UTM cu mai multe valenţe, a menţionat rectorul UTM Viorel BOSTAN. CEADT „ZIPhouse” este rodul colaborării UTM cu USAID şi Sida. Iar programul de mobilitate realizat la FTP constituie un prim pas întru implementarea memorandumului pe care l-am semnat în vara anului 2016 cu Accademia di Belle Arti „Aldo Galli” IED din Como, Italia, și alte instituții de învățământ din țara prietenă. Noi felicităm studentele FTP cu revenirea reuşită acasă şi sperăm că cunoştinţele acumulate le vor ajuta să devenină buni profesionişti în designul vestimentaţiei, în RM, contribuind la dezvoltarea ţării, iar experienţa lor, preluată de corpul profesoral al facultăţii, va contribui la îmbunătăţirea învăţământului de profil de la FTP.

Mihaela BOTNARI a relatat că, datorită asocierii RM la Procesul Bologna, cu UTM visele devin realitate: „Eu, ca de altfel și colegele mele, am trăit o experienţă de neuitat. La Como totul a fost minunat: Academia, profesorii, sălile de clasă și laboratoarele și, ceea ce este foarte important, studenții, care provineau din diferite țări ale lumii, de pe toate continentele. În căminul studențesc condițiile de trai au fost foarte bune: am fost cazate câte 2 persoane într-o cameră, am avut la dispoziție săli de lectură, calculatoare, chiar și o bucătărie comună pentru un etaj, unde se înâlneau într-o ambianță plăcută bucătăriile naționale.”

Cristina GLINCA a rămas încântată de metodele de predare: „Pentru a însuși mai bine disciplinele predate, la sosire timp de 2 săptămâni, am beneficiat de un curs intensiv de limbă engleză și unul de limba italiană. Iar la finele anului de studii am avut un stajiu de practică de 3 săptămâni (de durată mai mare decât la UTM). Totodată, vreau să menționez încă două lucruri. La UTM unele discipline teoretice se predau în anul III, iar noi, fiind la anul II, le simțeam lipsa. La Academia din Como programul de studii prevede din totalul de ore doar 40 la sută pentru discipline teoretice, restul de 60 la sută – pentru activități aplicative și practice.”

Cristina POSTOLACHI a povestit despre disciplinele studiate: „Unele țin de cultura generală: istoria artei moderne, istoria artei contemporane, istoria modei, istoria cinematografiei și legătura lor cu evoluția designului vestimentar; altele – ne-au familiarizat cu secretele profesiei: modelarea și croitoria, cromatologie, elaborarea imaginii digitale, tehnologie de imprimare digitală, designul țesăturilor, metodologia proiectării unei colecții vestimentare, marketing și comunicare jurnalistică… Ne bucurăm că lucrările pe care le-am pregătit acasă, la FTP, ne-au prins bine în Italia, servindu-ne drept carte de vizită despre nivelul de predare la UTM.”

Referindu-se la metodele de predare, Victoria BOSCA a menționat un lucru foarte important: „Profesorii ne atenționau la fiecare disciplină, pentru ce ne vor folosi cunoștințele învățate și competențele achiziționate la evaluarea finală. Iar la toate etapele de elaborare a proiectelor ne tratau cu bunăvoință și ne ghidau cu răbdare și mult tact.”

Lilia ABABII a menționat că prin „participarea la expoziții de modă, concursuri de creație, alte evenimente academice şi extracurriculare se urmărea un singur obiectiv: să ne manifestăm eul nostru național, să promovăm imaginea RM, UTM, FTP, să creștem profesional, multilateral dezvoltați.”

Natalia HAREA a subliniat că pentru a efectua un schimb socio-cultural eficient între studenţi din peste 20 de țări, trebuie să cunoști bine limba engleză, inclusiv terminologia de specialitate.

Ecaterina CARAMAN a relatat că tot ce a învăţat în Italia le va ajuta să se dezvolte creativ, să manifeste inițiativă în tot ce fac. Într-un cuvânt, sejurul la Accademia di Belle Arti „Aldo Galli” IED din Como este o extraordinară experiență profesională și de viață. Din partea colegelelor dânsa a adus sincere mulțumiri și profunde sentimente de gratitudine Oficiului USAID, conducerii UTM și FTP, pentru că „ne-au ajutat să ne realizăm visele”.

Mobilitatea academică este o şansă, a concluzionat în finalul discuţiei dr., conf. univ. Valentina BULGARU, decanul FTP. Ne-am convins: la UTM se face carte! La unele capitole instruirea este chiar mai bună decât peste hotare. Iar în altă ordine de idei, ar fi bine ca studenţii să se orienteze începând chiar cu anul I să beneficieze de un program de mobilitate academică, să se pregătească din timp, inclusiv la capitolul pregătire lingvistică pentru ţara care vor opta.

[av_gallery ids=’26802,26803,26804,26805,26806,26807,26808,26809,26810,26811,26812,26813,26814,26815,26816,26817,26818,26819,26820,26821,26822,26823,26824,26825,26826,26827,26828,26829,26830,26831,26832,26833,26834,26835,26836′ style=’big_thumb’ preview_size=’featured_large’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’featured_large’ columns=’7′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ admin_preview_bg=” av_uid=’av-mf3sc0′]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI