Pe 31 august elogiem cea mai sacră moștenire a noastră – Limba Română.
O asemuim cu „graiul pâinii”, „frunza verde”, „zbuciumul din codrii veşnici”, „Nistrul lin”, „focul ce arde”, „comoara în adâncuri înfundată”, „şiragul de piatră rară pe moşie revărsată”.
O regăsim în păstorul care a îngânat „Mioriţa”, în Eminescu şi codrii lui bătuţi de vânturi, în ţăranii care-o plâng şi care-o cântă, de milenii, la vatra lor, în mama lui Vieru care merge călcând pe seminţele ce zboară între ceruri şi pământ, în dorul şi în tainele noastre, în horele şi holdele, ogoarele şi izvoarele care ne țin.
Trăim cu Ea pentru că vine de la părinţii şi strămoşii noştri, locuim în ea pentru că e țara noastră, o transmitem copiilor noștri, pentru că asta şi nimic altceva este expresia fiinţei noastre.
La mulţi ani, Limba Română!