Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

Senatul UTM a dat o înaltă apreciere activităţii Grupului local BEST CHIŞINĂU

Autoguvernarea studenţească în ultimul deceniu a prins rădăcini la UTM şi se manifestă pe mai multe direcţii, inclusiv prin sindicatele studenţeşti, senatul studenţesc, proiectele de cercetare ştiinţifică, având menirea să cultive studenţilor aptitudini de management informal, deprinderi de autoafirmare şi de socializare.

În această activitate un loc aparte îi revine Grupului local BEST-Chişinău, parte a marii familii Board of European Students of Technology, care întruneşte 96 de grupuri locale ale studenţilor universităţilor tehnice din toată Europa. Despre unele rezultate obţinute şi experienţa acumulată pe parcursul a celor 8 ani de la constituirea organizaţiei,studentulgr. FAF-121 Andrei Căpăstru, preşedintele BEST-Chişinău, a informat Senatul UTM în şedinţa din 30 iunie 2015.

– Activităţile promovate de membrii organizaţiei noastre reprezintă un exemplu elocvent de participare activă a studenţilor în activităţile universitare din Republica Moldova şi la cele organizate de studenţii universităţilor de profil tehnic din ţările UE. BEST-Chişinău contribuie la formarea complimentară extracurriculară a membrilor organizaţiei, la organizarea târgurilor de carieră profesională. Iar concursurile locale şi regionale EBEC, EBEC Ro & RM, Rube Goldberg Machines, Creative LAB etc. sunt adevărate platforme inovaţionale, în cadrul cărora studenţii şi masteranzii diferitelor facultăţi aplică cunoştinţele acumulate în procesul de instruire în soluţionarea problemelor practice cu caracter inovativ. Prin activităţile organizate, BEST-Chişinău promovează imaginea UTM pe plan naţional, iar prin delegarea studenţilor la conferinţe şi evenimente internaţionale, prin organizarea la UTM a cursurilor de vară ducem faima Alma Mater în mediul universitar european.

Preşedintele senatului acad. Ion Bostan, a mulţumit cordial echipei şi tuturor membrilor ai BEST pentru participare activă în viaţa studenţească şi amplificarea impactului activităţilor extracurriculare, formarea carierei profesionale, cultivarea spiritului de competitivitate, achiziţionarea aptitudinilor manageriale, acumularea experienţei de comunicare, în deosebi în limba engleză, contribuţia la formarea contingentului de studenţi şi pregătirea cadrelor de ingineri, promovarea imaginii pozitive a UTM pe multiple planuri în mediul universitar şi cel de afaceri internaţional, subliniind că administraţia universităţii va sprijini activităţile BEST Chişinău şi pe viitor, de altfel cum a făcut-o toţi aceşti 8 ani. Pentru că ceea ce faceţi complementează eforturile corpului profesoral de a pregăti ingineri pentru a face faţă exigenţelor economiei de piaţă.

În contextul schimbului de opinii pe marginea subiectului examinat, Senatul a adoptat o hotărâre, în care a apreciat înalt activitatea echipei manageriale şi a membrilor BEST-Chişinău şi a recomandat noi repere pentru viitor.

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI