Search
Close this search box.
Search
Close this search box.

De Ziua Limbii Române UTM a inaugurat anul de studii 2016-2017

inmanarea carnetului de student

Pe 31 august 2016, în atmosfera festivă a sărbătorii „Limba noastră cea română”, UTM a inaugurat cel de-al 52-lea an academic din biografia sa. Studenții înscriși în anul I la UTM au intrat pentru prima dată în aule, având fericitul prilej de a-și cunoaște profesorii, decanii, prorectorii și pe rectorul UTM.

Adresându-le căldurosul mesaj de bun venit la Universitatea Tehnică a Moldovei, rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, i-a îndemnat pe tineri să fie mândri de faptul că își vor urma studiile la unica instituție de învățământ superior ingineresc din RM și să nu-și precupețească timpul și eforturile în munca asupra cărții, studiind asiduu și consistent, zi de zi, din prima zi, aceasta fiind o investiție în viitorul lor, în dezvoltarea personală, în pregătirea pentru o carieră de succes.

Studenții și corpul profesoral-didactic au fost salutați călduros și de către prorectorii dr. ing., conf. univ. Valentin AMARIEI și dr. hab., prof.univ. Larisa BUGAIAN, precum și de către decani, care au familiarizat audiența despre particularitățile de organizare a studiilor la UTM și oportunitățile oferite de facultăți pentru instruirea viitorilor ingineri.

În cei 52 de an de activitate, UTM a pregtit peste 90 de mii de ingineri. Calitatea instruirii universitare la UTM este asigurată de un colectiv profesoral-didactic de peste 730 de persoane, inclusiv peste 300 cu titluri ştiinţifice de academicieni, doctori habilitaţi, doctori în ştiinţe, profesori, conferenţiari, lectori universitari.

UTM colaborează cu peste 150 de universități de peste hotare, în cadrul acestor parteneriate studenții noștri având posibilitatea să urmeze 1-2 semestre în instituții de prestigiu din UE, SUA, Canada etc., ceea ce denotă nivelul înalt de studii oferit de UTM. Pe lângă pregătirea pur inginerească şi cea economico-managerială, care le oferă studenților comptetențe transversale, la UTM se pune un accent deosebit pe limbile moderne: engleză, franceză, germană. „Factorul lingvistic” este subliniat și de filierele francofone și anglofone, în cadrul cărora  predarea se face în limba respectivă. Mai mult. Din anul curent numărul orelor de limba engleză la majoritatea specialităților se va extinde până la 4 ore săptămânal, pe parcursul a doi ani de studii, scopul urmărit fiind de a ajuta studenții să atingă un nivel de discurs liber în engleză, întrucât  cunoașterea limbilor străine a devenit un criteriu principial înaintat de către angajatori.

UTM deține întâietatea în topul universităților din RM și se menține pe un loc onorabil în topurile internaționale, raliindu-și mereu planurile de studii la rigorile Procesului Bologna. Aceste eforturi au fost apreciate de către Asambleea Europeană din Oxford, Marea Britanie, care, în 2010, i-a conferit UTM înalta distincţie „Calitate Europeană”.

Profesorii i-au îndemnat pe studenți să valorifice în continuare bunul nume al Universității Tehnice, care le va oferi o stare propice pentru studii, creativitate, inovare și libertate a spiritului.

[av_gallery ids=’12605,12604,12606,12607,12608,12609,12610,12611,12612,12613,12614,12615,12616,12617,12618,12619,12620,12621,12623′ style=’thumbnails’ preview_size=’portfolio’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’portfolio’ columns=’5′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-17mq1ve’]

[av_gallery ids=’12697,12698,12699,12700,12701,12702,12703,12704,12705,12706,12707,12708,12709,12710,12711,12712,12713,12714,12715,12716,12717,12718,12719,12720,12721,12722,12723,12724,12725,12726,12727,12728,12729,12730,12731,12732,12733,12734,12735,12736,12737,12738,12739,12740,12741,12742,12743,12744,12745,12746,12747,12748′ style=’thumbnails’ preview_size=’portfolio’ crop_big_preview_thumbnail=’avia-gallery-big-crop-thumb’ thumb_size=’portfolio’ columns=’5′ imagelink=’lightbox’ lazyload=’avia_lazyload’ av_uid=’av-vd6zne’]

Distribuie

Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .

MAI MULTE NOUTĂȚI