resitco

 

 

I. INFORMAȚII GENERALE

Facultatea Tehnologie şi Management în Industria Alimentară este cea mai mare unitate de învăţământ în domeniul industriei alimentare din Republica Moldova. La originile Facultăţii a stat specialitatea inginerească „Chimia industrială” (pentru industria alimentară), fondată în 1959 în cadrul Facultăţii de Chimie a Universităţii de Stat din Moldova. În anii 1959-1962 erau admiți la studii câte 25 de tineri, apoi câte 2 grupe academice. În anul 1964 contingentul de studenţi a fost transferat la Institutul Politehnic, în cadrul noii Facultăți de Tehnologie. În decembrie 1964 a fost lansată prima promoţie de 19 ingineri-tehnologi. În 1967 la facultate erau deschise deja 4 grupe la două specialităţi. Începând cu anul 1973, facultatea pregăteşte specialişti pentru industria şi unităţile alimentaţiei publice, în fiecare an lansând câte 40-50 de tineri ingineri cu studii cu frecvenţă redusă. În anul 1977, după transferarea Facultăţii de Economie la Universitatea de Stat, în componenţa facultăţii a fost deschisă specialitatea „Economie şi management în industria alimentară” (transferată în 2003 la FIEB).

Treptat, la facultate au fost deschise noi specialităţi:

  • a. 1973 – „Tehnologia şi organizarea alimentaţiei publice”;
  • a. 1989 – „Tehnologia şi construirea confecţiilor” la catedra cu acelaşi nume, transformată în 1995 în Facultatea Industrie Uşoară);
  • a. 1990 – „Tehnologia panificaţiei”, „Tehnologia păstrării şi prelucrării cerealelor” şi „Tehnologia zahărului şi a produselor zaharoase”;
  • a. 1995 – „Tehnologia cărnii”;
  • a. 1996 – redenumirea Facultăţii de Tehnologie în Facultatea Tehnologie şi Management în Industria Alimentară;
  • a. 1997 – „Tehnologia laptelui”;
  • a. 2006 –  „Biotehnologii industriale”;
  • a. 2008 – „Inginerie şi management în industria alimentară”.

În anul 1997 a fost înființată Filiera Francofonă „Tehnologies Alimentaires” cu instruirea studenților în limba franceză.

 

II. STRUCTURA FACULTĂŢII

  • Depatamentul Tehnologia Produselor Alimentare (În anul 1964 a fost fondată Catedra tehnologia produselor alimentare cu instruirea studenților la specializările: „Tehnologia conservării’’ şi „Tehnologia vinificaţiei’’. Printre primii colaboratori ai catedrei au fost:  şef catedră B. V. ZOZULEVICI, lectorul superior L. I. RÂCOVA, lectorii asistenţi  V. S. VIIUNIC și A. F. CHIRIGIU. În martie 2012, catedra a fost reorganizată în Catedra tehnologia produselor alimentare, fiind suplimentată cu specialitatea „Tehnologia pâinii”, iar în septembrie a aceluiaşi an în componenţa catedrei se transferă şi specialitatea ,,Tehnologia laptelui şi a produselor lactate”.)
  • Departamentul Alimentație și Nutriție (Catedra tehnologia şi organizarea alimentaţiei publice a fost creată în anul 1973, primul șef de catedră fiind numit dr., conf. univ. Jorj CIUMAC. Ulterior, această funcţie a fost exercitată de dna Elena BOGNIBOVA. Catedra instruieşte specialişti pentru activităţile de producere, control al calităţii și managerială, de proiectare şi cercetare în domeniile alimentaţiei publice. )
  • Departamentul Oenologie (Catedra de Enologie a fost înfiinţată în anul 1965 la Facultatea de Tehnologie. În perioada 1965-1976 catedra a fost condusă de către dr., conf. univ. Vasile ZINCENCO. Din 1999 până în prezent, în fruntea catedrei se află dr., prof. univ. Anatol BĂLĂNUȚĂ. Din 2012 catedra pregătește ingineri la specialitatea „Biotehnologii industriale”.)
  • Departamentul Limbi Străine (În 1964 a fost creată Catedra limbi străine, care în prezent se numește Catedra limbi moderne. Aici activează 27 de cadre didactice cu o experienţă bogată în predarea limbilor. Scopul major în predarea şi studierea limbilor străine este dezvoltarea abilităţilor de comunicare. )
  • Departamentul Chimie (În anul 1964, odată cu fondarea Institutului Politehnic din Chişinău, pentru instruirea studenților de la toate facultățile, au fost constituite Catedra chimie neorganică (șef – conf. univ., dr. Ţilea CONUNOV) şi Catedra chimie fizică, coloidală şi organică (șef – prof. univ. Mihail CHERDIVARENCO). Pe parcursul anilor cele 2 catedre au suferit multiple modificări, în 1999 contopindu-se într-o singură catedră cu actuala denumire.)
  • Centrul de Calcul (deservește rețelele TIC ale subdiviziunilor  facultății.)

Laboratoare

Staţie-pilot pentru producerea vinurilor

Centre de excelenţă didactice şi de cercetare

Centrul de instruire practică şi formare continuă în domeniul alimentaţiei publice

Centrul de instruire şi transfer tehnologic în domeniul tehnologiei produselor alimentare

Centrul de cercetări în domeniul păstrării produselor horticole

Centre de reussite universitaire (CRU, Agence universitaire de la francophonie)

 

III. CADRE DIDACTICE

La facultate îşi desfăşoară activitatea un colectiv didactico-științific bine pregătit – 79 profesori, inclusiv 60% cu  titlurilor didactice, inclusiv 2 doctori habilitaţi, profesori și 47 doctori, conferenţiari. 32 de discipline sunt predate în limba străină (franceză). Mulți profesori  au beneficiat de stagii profesionale în SUA, Belgia, Franţa, Italia, România, Portugalia, Ungaria, Bulgaria – 2 doctori habilitaţi, profesori; 47 doctori, conferenţiari.

 

IV. FORMELE DE STUDII

Licență

Studii fără plată (buget de stat) şi cu plată (prin contract).

Specialităţi:

  1. „Tehnologia produselor alimentaţiei publice”,
  2. „Tehnologia vinului şi a produselor obţinute prin fermentare”,
  3.  „Tehnologia produselor alimentare”, cu specializările:
    • „Tehnologia cărnii şi produselor din carne”,
    • „Tehnologia panificației”,
    • „Tehnologia laptelui şi produselor lactate”,
    • „Tehnologia păstrării şi prelucrării fructelor şi legumelor”,
  4. Specialitatea „Biotehnologii industriale”,
  5. Specialitatea „Inginerie și management în industria alimentară”,
  6. Specialitatea „Tehnologies Alimentaries” (Filiera Francofonă).

Termenul de studii:

  • Învăţământ universitar de 4 ani (secţia zi) şi de 5 ani (secţia f/r şi serală) – pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat şi absolvenţii de colegii;
  • Învăţământ universitar de 5 ani (secţia zi) şi de 6 ani (secţia f/r şi serală) – pentru absolvenţii şcolilor medii de cultură generală.

Numărul total de credite de studiu ECTS pentru fiecare specialitate este de 240.

Masterat

Studii fără plată (buget de stat) şi cu plată (prin contract).

la specialităţile:

  • „Managementul viti-vinicol”,
  •  „Calitatea şi securitatea produselor alimentare”,
  • „Managementul restaurantelor şi a serviciilor de catering”,
  • „Inginerie şi management în industria alimentară”,
  • „Inginerie alimentară”.

Termenul de studii: 1,5 ani. 90 de credite ECTS pentru fiecare specialitate.

Doctorat

Învăţământul la doctorat se realizează la specialităţile:

  • 253.01 – Tehnologia produselor alimentare de origine vegetală (cu specificarea produselor și procedeelor),
  • 253.02 – Tehnologia produselor alimentare de origine animală (cu specificarea produselor și procedeelor),
  • 253.03 – Tehnologia băuturilor alcoolice și nealcoolice,
  • 253.04 – Securitatea produselor alimentare,
  • 253.05 – Procese și aparate în industria alimentară,
  • 253.06 – Tehnologii biologice și chimice în industria alimentară.

 

 V. STUDENȚI

Numărul total de studenți – 746 (cu frecvenţă la zi), inclusiv 57% la buget (cu frecvenţă la zi), 43% la contract (cu frecvenţă la zi) și 417 (cu frecvenţă redusă).

Studenţii Filierei Francofone „Tehnologii Alimentare” au realizat stagii internaţionale pe perioada 2011-2016  (doc pdf)

Burse de Merit

  1. Bursa Preşedintelui, a.u. 2014-2015 – Ana CANJA, TP-111;
  2. Bursa Preşedintelui, a.u. 2015-2016 – Iana ŢISLINSCAIA, FFT-121;
  3. Bursa de Merit, acordată de compania „Orange Moldova” şi „Moldova Agroindbank”, a.u. 2015-2016 – Ana CANJA, CSPA-151;
  4. Burse anuale oferite de compania „CONDIVIV-IMPEX” SRL celor mai buni studenţi de la specialitate – „Tehnologia cărnii şi a produselor din carne”;
  5. Burse anuale oferite de compania „CREAVITA” SRL celor mai buni studenţi de la specialitatea „Tehnologia panificaţiei”.

 

V. REZULTATELE CERCETARILOR STIINTIFICE LA FTMIA ÎN PERIOADA 2014-2016

PROIECTE NATIONALE

Proiect instituţional aplicativ

  • 817.04.40 A. „Elaborarea metodelor de protejarea а lipidelor nucilor (Juglans Regia L.) de degradări oxidative”, 2014-2018. Directorul proiectului – Pavel TATAROV, dr. hab., prof. univ.

Proiect de transfer tehnologic

  • 14.824.05.191T „Elaborarea şi implementarea tehnologiilor avansate de fabricare a produselor lactate ecologic pure cu noi culturi starter”,  2014-2015. Directorul proiectului – B. CARABULEA, dr., conf. univ.

Proiect de colaborare tehnico-ştiinţifică

  • 01/15 – „Studierea utilizării culturilor starter în fabricarea salamurilor fermentate”. 2014-2016. Directorul proiectului – A. MACARI, dr., conf. univ

PROIECT INTERNAŢIONAL

  • „Renovarea utilajului laboratoarelor de instruire pentru desfăşurarea cursurilor practice cu profil viti-vinicol”. Directorul proiectului – Anatol BALANUŢĂ, dr. hab., prof. univ.

STAGII DE CERCETARE

Stagiul de cercetare în cadrul FTMIA al studenţilor Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicina Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, România are drept scop realizarea tezelor de licenţă:

  • Ioana Alexandra SAVA, stagiu de o lună;
  • Adina Marinela LUCIU; stagiu de o lună;

Mădălina VÂRLAN, stagiu de două luni.

virlan2

Mădălina VÂRLAN, studenta Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicina Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, România, în stagiu de cercetare la FTMIA.

Desfățurrea stagiului de cercetare în cadrul burselor doctorale şi post-doctorale „Eugen Ionescu”, AUF:

  • Elena CRISTEA, drd., Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicina Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, România;
  • Aliona GHENDOV-MOŞANU, dr., conf. univ., Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicina Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, România;
  • Rodica SIMINIUC, dr., conf. univ., Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi, România.
Foto 2. Reuniunea bursierelor „Eugen Ionescu”, 2015, Bucureşti, România. Rodica SIMINIUC, Aliona GHENDOV-MOŞANU

Foto 2. Reuniunea bursierelor „Eugen Ionescu”, 2015, Bucureşti, România.
Rodica SIMINIUC, Aliona GHENDOV-MOŞANU

Foto 3. Stagiu de cercetare în cadrul bursei „Eugen Ionescu”, AUF, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicina Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, România; Aliona GHENDOV-MOŞANU, Antoanela PATRAŞ, Elena CRISTEA

Foto 3. Stagiu de cercetare în cadrul bursei „Eugen Ionescu”, AUF, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicina Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi, România;
Aliona GHENDOV-MOŞANU, Antoanela PATRAŞ, Elena CRISTEA

Desfășurarea stagiului de cercetare în Agrocampus Quest, Rennes, Franţa:

  1. Viorel GORNEŢ, dr., conf. univ.,
  2. Liliana POPESCU, dr., conf. univ.,
  3. Rodica SIMINIUC, dr., conf. univ.
Foto 4. Stagiu de cercetare în Laboratorul de biochimie, Agrocampus Quest, Rennes, Franţa , Rodica SIMINIUC, dr., conf. univ.

Foto 4. Stagiu de cercetare în Laboratorul de biochimie, Agrocampus Quest, Rennes,

rotari

Foto 5. Studenta Cristina ROTARI coace mini-checuri cu valoare biologică sporită.

 

microbiologie

Foto 6. Studenţii FTMIA în Laboratorul de microbiologie

VI. RELAŢII INTERNAŢIONALE

  • Universitatea „Politehnica”, Bucureşti, România,
  • Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iaşi, România,
  • Universitatea Politehnică, Timişoara, România,
  • Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, România,
  • Institutul Politehnic, Odessa, Ucraina,
  • Institutul Politehnic, Kiev, Ucraina,
  • Universitatea Laval, Canada.

Acorduri de cooperare ştiinţifică încheiate recent:

  1. Acord de cooperare ştiinţifică încheiat între: Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, România (USAMV), Facultatea de Horticultură şi Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău, Republica Moldova, Facultatea de Tehnologie şi Management în Industria Alimentară (FTMIA-UTM).
  2. Acord de cooperare ştiinţifică încheiat între: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare, Cluj-Napoca, România şi Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău, Republica Moldova, Facultatea de Tehnologie şi Management în Industria Alimentară.

 

VII. ABSOLVENȚI

Numărul total de absolvenţi în ultimii 5 ani este de 1203 ingineri cu frecvenţă la zi şi 448 de specialiști cu frecvenţă redusă.

Absolvenţii facultăţii activează la întreprinderile:

SA „JLC”, SA „Incomlac”, ÎM „Fabrica de brânzeturi din Soroca” SA, SA „Lactis”, VC „Saturn-13” SRL, „BantCarad” SRL, ÎCS „Lapmol” SRL, SA „Orhei-Vit”, „Condiviv mpex” SRL, „Creavita” SRL, SA „Basarabia Nord”, SA „Carmez”, SRL „Pegas”, FPC „Rogob” SRL, SRL,  „Cvadrivita”, SRL „Aviselect”, ÎCS „Farm Meat Processing”, SRL, SC„Pan-Car-Lean”, SRL „Olista Uniflex”, SRL „Nivali-Prod”, SRL „Dameco-Lux”, SRL „Ion Mos”, SRL „Cardiax-Plus”, SA „Franzeluţa”, BRODETCHI SRL, SRL „Paninella”, SRL „Etolaur”, SRL „Şafranăx”, ÎI „C.Jamba”, SC „Budai Grup”, SRL „Bon Appetit”, SRL „Malexim”, SA „Bucuria”, SRL „Pat Panex”, SA „Cahul Pan”, SRL „CAPLAN”,  SRL „PLIZIR”.

intreprinderi

 intreprinderi2

bloc5

Facultatea Tehnologie și Management în Industria Alimentară.  Corpul de studii nr. 5 al Universității Tehnice a Moldovei, str. Studenţilor, 9/9