Organizația Sindicală a Studenților UTM a fost fondată în 1964, odată cu crearea Institutului Politehnic. Obiectivele de bază ale acesteia sunt: apărarea drepturilor, intereselor sociale și educaționale ale studenților, organizarea timpului liber și celui extracurricular. Peste 90% din studenții UTM sunt membri de sindicat.

tvc

Echipa TVC de la UTM

Organizația Sindicală a Studenților organizează diverse activități culturale și de creație artistică ale studenților în cadrul facultăților și al Universității. Studenții utemiști permanent ocupă locurile de frunte în cadrul concursurilor „Miss UTM”, „Mister UTM”, TVC și „Balul Bobocilor”.

Mai mult de 100 de studenți sunt parte a echipelor de TVC ale facultăților, care luptă anual, începând cu 1995, pentru cupa Universității la TVC. Pe parcursul unui an universitar, sunt organizate concursuri între facultăți, iar ulterior în finală se întâlnesc cele mai puternice echipe. Începând cu anul 1997, la Universitate activează și echipa de TVC „Perpetuum mobile”, care pe parcursul anilor a participat la toate concursurile de TVC interuniversitare:

  • 1997 — locul II la concursul de TVC televizat, realizat de „Moldova 1”, 10 echipe universitare;
  • 1999 — locul I la concursul de TVC televizat, realizat de „Moldova 1”, 9 echipe universitare;
  • 2001 — locul I la festivalul de TVC, organizat de Direcția Tineret și Sport a mun. Chișinău, 8 echipe universitare;
  • 2008 — locul II la concursul de TVC televizat, realizat de „Moldova 1”, 10 echipe universitare;
  • 2013 — locul I la concursul de TVC „Am dat un vot pentru 4 ani”, organizat de Comisia Electorală Centrală și Consiliul Național al Organizațiilor Studențești din Moldova, 6 echipe universitare.
balul bobocilor

Concursul „Balul Bobocilor” la UTM

În fiecare an, în cadrul facultăților și al Universității sunt organizate, pentru studenții anului I de studii, Balurile Bobocilor, la care concurează peste 100 de studenți pentru titlul de „Miss și Mister Bobocel UTM”, încurajați de circa 3000 de spectatori care asistă la evenimente.

Probele la care sunt supuși participanții la concurs trebuie să scoată în evidență inteligența, ingeniozitatea și artistismul lor. Este necesar să prezinte într-un mod original facultatea și specialitatea la care fac primii pași în pregătirea lor profesională. Cei care obțin titlul de „Miss și Mister Bobocel UTM” reprezintă Universitatea la concursul similar interuniversitar, la care perechile noastre de „bobocei” ocupă tradițional primele locuri.

În fiecare an, în cadrul Universității este organizat concursul de frumusețe „Miss UTM”. Cele mai frumoase și inteligente domnișoare concurează pentru titlul „Miss UTM” al anului universitar.

Ulterior deținătoarea locului I reprezintă Universitatea la concursul similar interuniversitar, la care studentele noastre demonstrează că la UTM nu numai că se fac studii de calitate, dar aici și studiază cele mai frumoase domnițe, clasându-se pe primele locuri.

Anual are loc și concursul universitar „Mister UTM”, la care deja tinerii studenți își demonstrează abilitățile intelectuale și fizice.

În comun cu Consiliile locatarilor căminelor studențești, în fiecare an sunt organizate competiții sportive între locatarii căminelor la șah, dame, tenis de masă, baschet, fotbal, volei, ștafetă, ridicarea halterei și tragerea otgonului.

Competițiile sportive au loc pe etape: la nivel de cămin, de Universitate, iar ulterior selecționata sportivă a Universității participă la spartachiada locatarilor căminelor studențești ale instituțiilor universitare.

Selecționata sportivă a Universității a obținut cupe la fotbal, volei, baschet, tenis de masă, dame, ridicarea halterei, trântă și titlul de „Cea mai bună selecționată” ani la rând în cadrul spartachiadelor locatarilor căminelor studențești ale instituțiilor universitare.

studentus

Postul de radio on-line ”Studentus”

Organizația Sindicală a Studenților UTM a realizat, în noiembrie 2013, în premieră pentru instituțiile universitare, radioul on-line pentru studenți „Studentus”, precum și portalul informațional studențesc www.studentus.md.

Studenții Universității au posibilitate să-și îmbunătățească abilitățile practice în domeniul programării, electronicii și comunicațiilor, precum și să se manifeste ca moderatori, producători de emisiuni, membri ai echipelor de creație studențească.

La acest proiect au aderat studenți de la specialitățile de jurnalism și filologie de la alte universități, fiind un exemplu de cooperare studențească interuniversitară. Prin intermediul radioului și portalului informațional, studenții pun în dezbateri diverse probleme educaționale, sociale și culturale.

Organizația Sindicală a Studenților UTM organizează excursii pentru studenți la mănăstiri și locuri de importanță istorică.

În perioada vacanței de iarnă, sute de studenții au posibilitatea să se odihnească, la preț redus, în Poiana Brașov (România), iar vara — pe litoralul Mării Negre.