Profesori ai UTM – formatori CISCO

50 de profesori ai Universității Tehnice a Moldovei au primit, într-un cadru festiv găzduit de Centrul TEKWILL, certificate CISCO în domeniul Networking & Cyber Security.

În perioada mai-august 2017 cadre didactice ale UTM au beneficiat de cursuri avansate „IT Essentials” oferite de CISCO și susținute financiar de USAID în cadrul programului Tekwill Academy, și, din 1 septembrie, predau cursuri autorizate CISCO Systems studenţilor UTM.

Salutând această inițiativă, Daniel THOMSON, șef Departament Creştere Economică, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID Moldova), a menţionat în cadrul ceremoniei de înmânare  a certificatelor CISCO că tehnologiile informaţionale şi ale comunicării joacă un rol important în viaţa socială şi economică, iar utilizarea eficientă a acestora reprezintă cheia succesului pentru o dezvoltare durabilă.

– Este un prim pas, foarte important, în creșterea propriilor formatori CISCO, pentru a le oferi studenților cunoştinţe fundamentale şi avansate referitoare la calculatoare şi sisteme de operare, dar şi noţiuni de bază în domeniul reţelelor de comunicaţii. Nu ne oprim aici și sperăm ca în viitor să le oferim și studenților, pe lângă diploma de absolvire a studiilor universitare, certificate CISCO, recunoscute la nivel internațional, a declarat rectorul UTM, Viorel BOSTAN.

Adresându-se cadrelor didactice,  Ana CHIRIȚA, director executiv al Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC, a subliniat:

– Suntem extrem de mândri de faptul că ați acceptat provocarea și că, în timp ce alți colegi ai dumneavoastră erau în vacanță, ați dedicat trei luni instruirii, pentru a deveni și mai buni în ceea ce faceți. În afară de cursurile specifice, pe care le elaborăm pentru profesori în cadrul programului Tekwill Academy, de instruire în IT, project management, CISCO, Java Fundamentals, ne propunem să lansăm neapărat un set de cursuri motivaționale. Pentru că, așa cum sectorul IT se dezvoltă continuu, în ritm accelerat, la fel și profesorii trebuie și merită să genereze idei noi și schimbări importante în educație.

Dinu ȚURCANU, instructor CISCO, a venit cu un mesaj din partea Companiei CISCO, prin care i-a îndemnat pe profesori să avanseze în continuare în cariera de formator/trainer CISCO, care le oferă reduceri la susținerea examenelor externe de certificare CISCO.

Ralierea procesului de instruire în domeniul IT la cerinţele angajatorilor se înscrie în obiectivele strategice ale Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), care promovează dezvoltarea sectorului TIC în Republica Moldova, inclusiv prin stabilirea parteneriatelor între companiile private și instituțiile de învățământ din Moldova, pentru a îmbunătăți în timp calitatea și cantitatea absolvenților instruiți în domeniul tehnologiilor informaționale și ale comunicațiilor.

În cadrul aceluiași parteneriat dintre ATIC și UTM, profesorii care și-au ridicat recent primele certificate CISCO Systems urmează să beneficieze în continuare de cursuri gratuite de instruire la niveluri din ce în ce mai avansate.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .