Ziua Memoriei la UTM

Cu ocazia comemorării a 23 de ani de la izbucnirea conflictului de pe Nistru din 1992, la iniţiativa generalului de brigadă în rezervă Nicolae Petrică, la UTM s-au întrunit toţi cei 15 participanţi la acţiunile militare din Afganistan şi pentru apărarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, care activează în această instituţie de învăţământ, pentru a cinsti printr-un minut de reculegere memoria combatanţilor, care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă pentru neam şi ţară.

Prezent la solemnitate, academicianul Ion Bostan, rectorul UTM, a ţinut să le mulţumească veteranilor pentru sacrificiul adus pe altarul Patriei, pentru muncă cotidiană meritorie în cadrul universităţii şi le-a înmânat câte un premiu bănesc.

Evenimentul dedicat Zilei Memoriei s-a încheiat cu masă de pomenire.

În fotografie: veteranii participanţi la solemnitate.

Ziua Memoriei