WorldBankMoldova – consultări publice la UTM

În perioada ce s-a scurs după semnarea Declaraţiei de Independenţă, RM a beneficiat de surse financiare impunătoare pentru dezvoltare, oferite de diverse organisme internaţionale şi parteneri externi. În acest context se înscrie şi întâlnirea reprezentanţilor Oficiului Băncii Mondiale în Moldova (BMM) cu studenţi, cadre didactice, cercetători ai UTM, care s-a desfășurat în data de 2 martie 2017, în campusul universitar din sectorul Râşcani al capitalei.

În debutul evenimentului, dr., conf.univ. Valentin AMARIEI, prorector UTM, a apreciat drept binevenită oportunitatea consultării cu mediul academic privind stabilirea priorităţilor de susţinere a ţării în baza investiţiilor străine, acordate de BMM, dat fiind că potenţialul uman al instituţiei, antrenat în domenii de pregătire a cadrelor inginereşti şi de cercetare, are un impact direct asupră căilor de dezvoltare a RM.

Boris CIOBANU, reprezentantul Oficiului BMM, a reiterat necesitatea consultării publice a proiectului „Cadrul de Parteneriat dintre BMM cu Republica Moldova în anii 2017-2021” cu Guvernul RM, reprezentații sectorului privat, societatea civilă și partenerii de dezvoltare. În acest context, a menționat oficialul, opinia UTM contează mult.

Lucia CASAP și Carolina LUPESCU, reprezentante ale Oficiului BNM, au informat audienţa despre proiectele implementate de BMM în RM în perioada 1992-2016 şi cele aflate în derulare în anul curent. Totodată, au fost enunţate intenţiile BMM privind susţinerea unor proiecte concrete, ce urmează a fi negociate cu Guvernul de la Chişinău pentru perioada imediat următoare. Printre domeniile prioritare se numără derularea unor activităţi ce ar asigura supremația legii și responsabilizarea instituțiilor statului; prestarea unor servicii eficiente și echitabile pentru societatea civilă, care să contribuie la calitatea, relevanța și echitatea educației tineretului și a instruirii cetăţenilor pe tot parcursul vieţii. Implementarea acestor activităţi urmează să influențeze depăşirea deficitului de competențe privind pregătirea profesională a populaţiei și eliminarea carențelor ce persistă pe piața muncii la capitolul creşterea numărului locurilor de muncă; acumularea și protejarea stocului de valori și bunuri al populației.

Participanţii la eveniment au formulat mai multe întrebări în adresa BMM, la care au primit răspunsuri exhaustive, dar şi au dat curs solicitării de a-şi expune opinia privind subiectul discutat în cadrul unui sondaj sociologic on-line cu utilizarea telefoanelor mobile şi altor mijloace TIC.

La consultarea publică au fost reprezentanții CDSI-UTM – Larisa BUGAIAN şi Veaceslav ŞUTCHEVICI, decani, şefi de departamente, catedre şi laboratoare, persoane oficiale.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .