Vitalie SECRIERU – doctor în ştiinţe tehnice

Pe 28 mai 2016, Consiliul științific specializat în componenţa dr. hab. Emilian GUŢULEAC, prof. univ. UTM (preşedinte), dr. Sergiu RAILEAN, conf. univ. UTM (secretar ştiinţific), dr. hab. Ion BOLUN, prof. univ. ASEM, dr. hab. Emil RUSU, AȘM, dr. Bartolomeu IZVOREANU, conf. univ. UTM,  dr. Nicolae SECRIERU, conf. univ. UTM, ținând cont de opinia referenților m.c. al AŞM, dr. hab., prof. univ. Anatol SIDORENCO, directorul Institutului de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii „D. GHIŢU” şi dr. Valentin NEGURĂ, conf. univ. UTM, a examinat teza de doctor „Dispozitive electronice încorporate pentru industrie, medicină şi sferă socială”, a apreciat valoarea științifică și practică a rezultatelor obținute de doctorandul Vitalie SECRIERU, conferindu-i unanim gradul ştiinţific de doctor în ştiinţe tehnice, specialitatea 232.01 „Sisteme de conducere, calculatoare şi reţele informaţionale”.

După susţinere, proaspătul doctor în ştiinţe tehnice Vitalie SECRIERU a relatat:

„Teza a fost pregătită în cadrul Laboratorului de micro-optoelectronică al UTM fiind tutelat de către dr. hab., prof. univ. Valerian DOROGAN, conducător ştiinţific, şi dr., conf. univ. Sergiu ZAPOROJAN, consultant ştiinţific, pentru care fapt le sunt profund recunoscător. Eu mi-am propus să elaborez bazele ştiinţifice de proiectare a dispozitivelor electronice încorporate pentru industrie, medicină şi sfera socială, ţinând cont de constrângerile structural-funcţionale non-funcţionale şi financiare, caracteristice pentru spaţiul de proiectare low-end/low-cost cu volum redus de producere.

Rezultatele cercetării reprezintă un instrument util pentru proiectarea sistemelor încorporate, fapt dovedit prin exemple funcţionale reale ale dispozitivelor. În perioada de pregătire a tezei am expus în cadrul multiplelor foruri, expoziţii şi prezentări următoarele mostre, proiectate conform recomandărilor obţinute în cercetare: un dispozitiv de înregistrare şi indicare a radiaţiei UV; trei tipuri de ionizatoare cu trei, şase şi nouă regimuri de lucru şi ajustare fină a tensiunii de ieşire, utilizat în profilaxia şi tratarea maladiilor respiratorii; dispozitivele de tratament cuantic Teralaser D și Teralaser MF (multifuncţional), folosite în fizioterapie pentru stimularea şi tratarea neinvazivă a ţesuturilor; un dispozitiv de măsurare a turaţiilor motoarelor pompelor electrice ermetice; un bloc de dirijare şi control a temperaturii pentru sisteme autonome de încălzire, conectat la reţea de alimentare mono şi trifazată şi permite automatizarea reglării temperaturii agentului termic; un panou de indicare pentru baschet; un sistem micro-optoelectronic pentru iluminarea faţadelor pe bază de module LED, protejat de supratensiune şi scurtcircuit şi apt să conecteze/deconecteze emiţătoarele LED în dependenţă de nivelul iluminării naturale.

La tema tezei au fost publicate 58 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 7 articole recenzate. Rezultatele obţinute au fost relatate şi expuse la 19 saloane de inventică, conferinţe ştiinţifice, alte foruri naţionale şi internaţionale, fiind menţionate cu 10 diplome, 4 cupe, 13 medalii de aur, 10 medalii de argint, 4 medalii de bronz şi 7 certificate de implementare a elaborărilor  tehnico-ştiinţifice.

Pentru viitor îmi propun dezvoltarea modelului parametric de estimare predictivă a costului sistemelor electronice încorporate şi a metodologiei de determinare a câştigului/pierderii de calitate prin extinderea factorilor de performanţă funcţională şi a celor non-funcţionali pe segmentul de aplicaţii încorporate low-end cu volum de producţie redus sau mediu şi elaborarea unui sistem informatic, inclusiv a unei baze de date,  care va   permite aplicarea modelului şi a metodologiei dezvoltate în vederea generării on-line a soluţiei optimale prin prisma câştigului de calitate şi timpului minim de proiectare, elaborare, respectiv implementare pe piaţă.