Vasile RACHIER, proaspăt doctor în științe tehnice: RM are potențial eolian

În teza sa de doctor în științe tehnice cu tema „Evaluarea potenţialului energetic eolian al RM” doctorandul Vasile RACHIER, sub îndrumarea dr., conf. univ. Ion SOBOR, lector universitar la FEIE, și-a propus să răspundă la două întrebări ce apar în legătură cu dezvoltarea energetică eoliană într-o regiune: care este potenţialul teoretic, tehnic și electric eolian al RM şi cum este repartizat acest potenţialul pe teritoriul RM.

Teza aduce contribuţii științifice într-un domeniu nou, de interes național: a fost propus un algoritm teoretico-practic de evaluare a potenţialului energetic eolian al unei regiuni sau al unui amplasament; au fost elaborate și aplicate metodologia și algoritmul de calcul a potențialului tehnic eolian în baza hărților digitale ale densității de putere; pentru prima dată au fost determinate resursele eoliene ale RM, care ar putea sta la baza elaborării Atlasului Resurselor Energetice Eoliene ca sursă de informații pentru adoptarea deciziilor privind dezvoltarea capacităților de producere a electricității regenerabile, dar și ar servi drept referinţă pentru amplasarea eventualelor centrale electricee şi ar justifica includerea energiei eoliene în circuitul economic al RM.

Investigațiile au o deosebită valoare aplicativă, dat fiind că s-a demonstrat aplicabilitatea metodei Atlasului Vântului în condiţiile RM, a fost determinat potenţialul tehnic eolian al RM și perfectate hărţile vitezei şi densităţii de putere a vântului la înălţimile de 50 şi 100 m. În baza claselor de vânt standardizate ale turbinelor eoliene, în premieră, s-a clasificat teritoriul țării în funcție de viteza medie anuală a vântului. La înălțimea de 50 m deasupra solului, peste 98% din teritoriul țării este supus vânturilor cu viteze medii anuale cuprinse între 4,0 și 7,5 m/s, iar la înălțimea de 100 m – între 5,0 și 8,0 m/s,  preponderent în direcțiile nord-vest şi sud-est. Cea mai vântoasă regiune este cea de sud, cu o suprafață de circa 30,5 din teritoriul țării, în care viteza medie anuală a vântului este cuprinsă între 5 și 8 m/s, urmează regiunea de nord cu 29,6%, apoi de centru cu 25,3%. În regiunea centrală sunt concentrate mai multe așezări rurale și urbane și suprafețe mari împădurite, toate împreună majorând rugozitatea terenului, respectiv micșorând viteza vântului.

În condițiile de vânt ale RM cele mai potrivite sunt turbinele eoliene de clasa III (viteza medie anuală 6,0-7,5 m/s) cu înălțimea turnului de circa 100 m și care pot fi, teoretic, instalate în regiunea sud pe o arie de 10432 km2, regiunea centru pe o arie de 8138 km2, regiunea de nord pe o arie de 10087 km2. Turbinele de clasa II (viteza medie anuală 7,5-8,5 m/s) se recomandă a fi utilizate doar în regiunea de sud, dar și aici pe arii restrânse de circa 213 km2. Nu se recomandă turbine eoliene de clasa I.

Pentru producerea energiei electrice pot fi folosite arii întinse din toate cele trei regiuni ale țării cu potențial eolian bun (clasa 4, 400-500 W/m2) și excelent (clasa 5, 500-600 W/m2). Acest potențial, cu considerarea constrângerilor și în ipoteza că pe 1 km2 se instalează o capacitate de 5 MW, se estimează la 9150,0 MW și teoretic depășește cu mult necesitățile țării.

Rezultatele au fost validate prin metoda comparării valorilor calculate teoretic cu cele măsurate. În baza rezultatelor obținute a fost identificat şi selectat un amplasament cu potenţial eolian pronunţat, au fost poziţionate preliminar turbinele eoliene; au fost modelate caracteristicile principale ale turbinei eoliene și estimate producţia de energie electrică, și în baza acestor date s-a realizat un proiect de dezvoltare a unei Centrale Electrice Eoliene din 20 turbine eoliene, amplasată pe dealul dintre localitățile Vălcineț și Sipoteni din regiunea centrală a RM, cu puterea de 40 MW. Producția reală anuală ar constitui 104 GWh și corespunde unui factor de capacitate KC =0,3.

Rezultatele științifice ale tezei sunt aplicabile în procesele de dezvoltare a proiectelor eoliene, efectuarea studiilor de fezabilitate, luarea deciziilor la nivel local sau central cu privire la valorificarea energiei eoliene, precum și în calitate de suport didactic pentru cursurile din domeniul surselor regenerabile.

La tema tezei au fost publicate 18 lucrări științifice, inclusiv 4 cu factor de impact 5,14 în baza de date Index Copernicus International. Rezultatele principale au fost expuse la 14 conferințe naționale și internaționale, inclusiv  din România, Ucraina și Franța.

În data de 30 mai 2016 Consiliul Ştiinţific Specializat în componența dr. hab., prof. univ. Valentin ARION, preşedinte, dr., conf. univ. Viorica HLUSOV, secretar, dr. hab., prof. univ. Tudor AMBROS, dr. hab., prof. univ. Mihail CHIORSAC, dr. hab., prof. univ. Valeriu DULGHERU, dr. hab., conf. univ. Maria NEDEALCOV și dr., prof. univ. Ion STRATAN, în contextul opiniilor favorabile ale referenţilor oficiali  dr. hab., conf. cerc. Vladimir BERZAN și  dr. hab., prof. univ. Viorel BOSTAN, rector al UTM, a examinat teza de doctorat a dlui Vasile RACHIER și i-a conferit în unanimitate titlul științific de doctor în științe tehnice la specialitatea 221.02 „Tehnologii de conversie a energiei şi resurse regenerabile (Energie eoliană)”.

La ședința publică au participat cu alocuțiuni dr., prof. univ. Petru TODOS, prim-prorector, dr., conf.univ. Andrei CHICIUC, președinte, dr., conf. univ. Galina MARUSIC, șef Departament Școli Doctorale, dr., conf. univ. Victor POGORA, decan FEIE, dr., conf. univ. Ilie NUCĂ, șef catedră, colegi de facultate.