UTM – Proiectul Tempus QUAEM

UTM a găzduit şedinţa de monitorizare a Proiectului Tempus 539537-DE-SMGR Development of Quality Assurance in Higher Education in Moldova (QUAEM).

Monitorizarea a fost efectuată de Oficiul Naţional Erasmus+, în persoana coordonatorului ONE Virginia Revenco, şi administratorului ONE Cristina Gherman.

prof. univ., dr. Petru Todos, prim-prorector pentru activitate didactico-metodică al UTM. Dumnealui a ţinut să menţioneze că, prin alinierea la standardele şi bunele practici ale activităţii academice din ţările UE, UTM s-a angajat să îmbunătăţească continuu performanţa, eficienţa şi eficacitatea pregătirii cadrelor, promovând cu succes un sistem de management al calităţii conform standardului ISO 9001:2000. În acest context este binevenită participarea noastră în proiectele oferite de programul TEMPUS al UE.

Conf., dr. ing. Andrei Chiciuc, şeful Departamentului Management al Calităţii al UTM, membru al echipei de Proiect, a trecut în revistă principalele rezultate obţinute pe parcursul celui de-al doilea an de activitate:

  • au fost desfăşurate workshopuri de instruiri privind elaborarea rapoartelor de autoevaluare a programelor de studii. Instruiri realizate de către Agenţia Germană de Evaluare şi Acreditare a Programelor de Studii (AQAS);
  • depuse 15 cereri privind acreditarea programelor de studii de licenţă. AQAS, de comun acord cu Ministerul Educaţiei, selectând 4 programe pentru evaluare şi acreditare internaţională;
  • programele selectate pentru evaluare: Electromecanica (UTM), Matematică şi Informatică (UST şi USB) şi Istoria (USM);
  • responsabilii de programe de studii, împreună cu Departamentele de Management al Calităţii, au elaborat rapoartele de autoevaluare. Rapoarte elaborate în corespundere cu cerinţele AQAS şi „Standarde şi linii directoare pentru asigurarea calităţii în Spaţiul European al Învăţământului Superior”;
  • programele supuse evaluării externe au fost vizitate de echipe de experţi-evaluatori ai AQAS. Pe parcursul auditului (vizitelor de documentare la universităţile / programele evaluate) fiind operate întâlniri cu managementul de vârf al universităţilor, cadrelor didactice titulare ale respectivelor programe, studenţi, absolvenţi şi angajatori ai absolvenţilor programelor supuse evaluării – toate părţile interesate (clienţi şi beneficiari ai procesului educaţional). De asemenea, experţii evaluatori au vizitat laboratoarele utilizate în procesul de instruire, biblioteca şi câteva dintre locaţiile utilizate în desfăşurarea stagiilor de practică;
  • actualmente rapoartele de audit ale experţilor evaluatori sunt examinate de comisiile de profil ale AQAS, iar primele reacţii ne dau speranţe că programele de studii supuse evaluării vor fi propuse spre acreditare.

Virginia Revenco, coordonatorul Oficiului Naţional Erasmus+, a reiterat reuşita proiectului, care a beneficiat de o susţinere pe potriva aşteptărilor din partea Ministerului Educaţiei, conducerii universităţilor-membre ale consorţiului şi a Agenţiei Executive pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură a UE.

La şedinţă au participat membrii consorţiului universităţilor din RM, prorectori şi şefi ai Departamentelor/Serviciilor de Asigurare a Calităţii de la UTM, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”‚ Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi, Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul, responsabili din cadrul Ministerului Educaţiei şi Consiliului Rectorilor din RM.

În scopul diseminări experienţei acumulate, în perioada 7-9 aprilie 2015, consorţiul de Proiect a organizat Conferinţa „Prin asigurarea calităţii spre dezvoltare strategică”. Pe lângă universităţile partenere în Proiect, au participat managerii de calitate din majoritatea instituțiilor de învăţământ superior din RM şi reprezentanţi ai Agenţiilor de Asigurare a Calităţii din UE.

UTM – Proiectul Tempus QUAEM

 

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .