UTM intenționează să stabilească relații de colaborare cu instituții din China

Pe 19 iulie 2016, dr. hab., prof. univ. Viorel BOSTAN, rectorul UTM, a avut o întrevedere cu Excelența Sa ZHANG Yinghong, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, în cadrul căreia au fost abordate diversele oportunități propuse de UTM în vederea pregătirii inginerilor și a cercetătorilor în științe tehnice.

Măiestria corpului profesoral și recunoașterea internațională a performanțelor Universității Tehnice a Moldovei reprezintă o premisă bună pentru ca cetățenii Republicii Populare Chineze să vină în Republica Moldova să facă studii inginerești, a menționat rectorul UTM. Aici ei vor avea posibilitatea să aleagă una din cele 64 de specialități, predate în limbile română, rusă, engleză și franceză la ciclurile Licență și Masterat, precum și în cadrul celor 6 școli doctorale ale UTM, care organizează cercetarea la peste 40 de specialități științifice.

În special, un interes sporit pentru studenții din China ar prezenta oportunitățile oferite de FCIM de pregătire a inginerilor în domeniul TI. Cunoscând aspirațiile tinerilor chinezi de a urma o specialitate în domeniul respectiv la UTM, rectorul și-a exprimat deschiderea și disponibilitatea pentru a iniția o colaborare pe acest segment foarte important de pregătire a viitorilor ingineri. Cu atât mai mult, cu cât în viitorul apropiat la UTM urmează a fi dat în exploatare Centrul de Excelență în domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor – TEKWILL, conceput ca o platformă educațională, de cercetare și inovare interuniversitară pentru studenții, masteranzii și doctoranzii de la toate facultățile de profil din RM, cu o deschidere largă către mediul de afaceri din domeniul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor din țara noastră, dar și din regiunea de Sud-Est a Europei.

Un interes sporit pentru tinerii chinezi ar prezenta și pregătirea inginerilor în domeniul vinificației – o ramură industrială nouă pentru China, dar care se dezvoltă vertiginos: sunt sădite multe plantații industriale de viță de vie, se construiesc fabrici de vinificație, iar vinurile chinezești sunt tot mai căutate pe piața mondială și devin un concurent serios pentru vinurile produse în țări cu tradiție în acest domeniu.

În contextul interesului părții chineze pentru pregătirea specialiștilor în domeniul fashion și designului vestimentar, UTM ar putea propune oportunități de pregătire și dezvoltare profesională în cadrul Centrului de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii „ZIPhouse”, creat în cadrul UTM în septembrie 2015, prin parteneriat public privat, cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională – USAID. Suprafața de cca 800 m.p. și utilajul industrial de producere performant permite utilizarea flexibilă și multifuncțională a spațiului atât pentru activități co-working, educaționale și de cercetare, de accelerare și mentorat, cât și pentru organizarea atelierelor de lucru, cercurilor de creație, fashion & trunk show-urilor, photo shooting-urilor și altor evenimente conexe.

În altă ordine de idei, rectorul Viorel BOSTAN a menționat că în sectorul Râșcani al capitalei este amplasat unul din cele mai mari campusuri ale UTM, care cuprinde patru facultăți – Calculatoare, Informatică şi Microelectronică; Tehnologie şi Management în Industria Alimentară; Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi; Industrie Ușoară. Pe teritoriul acestui parc se intenționează instituirea unui Centru de excelență în domeniul eficienței energetice și surselor de energie regenerabilă. Se știe că savanții din China au obținut rezultate formidabile în domeniul utilizării energiei solare prin intermediul panourilor fotovoltaice. Întrucât se dorește ca Centrul respectiv să devină o platformă de excelență în pregătirea specialiștilor în acest domeniu cu mare viitor, de cercetare a surselor de energie regenerabilă și de promovare a tehnologiilor avansate, inclusiv a panourilor fotovoltaice produse în China, centrul ar soluționa producerea energiei electrice pentru necesitățile proprii, ale parcului și ale campusului universitar.

În țara noastră se preconizează construcția unui parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice cu o putere de 2-3 megawați. În acest context, participarea părții chineze la edificarea acestui centru ar fi binevenită pentru a asigura promovarea panourilor fotovoltaice de producție chineză pe piața RM. Iar prin intermediul unui panou electronic va fi posibilă informarea vizitatorilor despre volumul energiei electrice produse zilnic de panourile fotovoltaice chineze și demonstrarea eficienței acestora.

Excelența Sa, Ambasadorul ZHANG Yinghong, a mulțumit pentru propunerile de colaborare făcute de rectorul UTM, a informat pe larg partea moldavă despre activitățile culturale, educaționale și economice derulate de RPC în RM și a reiterat că în contextul Acordului de colaborare, încheiat între ministerele de resort din RPC și RM, la formularea foii de parcurs pentru anii următori, aceste propuneri și-ar putea găsi realizare.