Un partener de nădejde – compania DRAXLMAIER din Braşov

Delegaţia Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al Universității Tehnice a Moldovei, condusă de rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, aflată în vizită la Brașov la invitația rectorului Universității „Transilvania”, prof.univ.,dr.ing. Ioan Vasile ABRUDAN, Doctor Honoris Causa al UTM, a vizitat compania #DRAXLMAIER din Braşov, în contextul identificării de noi oportunități și dezvoltării în continuare a colaborării cu mediul de afaceri.


Membrii delegaţiei: rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, președintele CDSI a #UTM, rectorul Universității „Transilvania” din Brașov, prof.univ.,dr.ing. Ioan Vasile ABRUDAN, Doctor Honoris Causa al UTM, Veaceslav Şutchevici, Victor Catan, Dorin Recean, Doina NistorBugaian LarisaMaria Gheorghita şi Şef Direcţia TIC, Dinu Țurcanu, au fost întâmpinaţi de Ionuţ-Cristian Ciornei, Director General / Proiectare – Dezvoltare şi Carmen Toader, Senior Manager / Series Development.
În cadrul vizitei au fost discutate aspecte legate de dezvoltarea parteneriatului dintre cele două instituţii, acţiuni care vor avea efect pozitiv aferent învăţământului superior tehnic din Republica Moldova.

DRÄXLMAIER Group reprezintă: peste 55.000 de angajați în lume; mai mult de 60 de locații în peste 20 de tări; produse: electric, electronic, interioare și sisteme de stocare; competenţe: design, dezvoltare, producție, testare, JIT/JIS; clienți: Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche, VW.
Este singura companie dezvoltată de Grupul german în România care produce interioare pentru industria auto alături de o echipa de peste 1.000 de specialiști dedicați. Dräxlmaier Brașov livrează din anul 1999 clienților premium ai Grupului soluții integrate pentru sisteme de interior. Se acoperă întregul proces, de la ideea inițială la producția în serie: design și dezvoltare de produs, proiectare și producție de matrițe și mașini speciale, dezvoltare de proces și, în final, producția de serie și unicat pentru interiorul autoturismelor de lux.