Tinerii pasionați de IT și Design la o nouă provocare Creative Lab

În perioada 16-17 mai curent, s-a desfășurat evenimentul Creative Lab, organizat de BEST Chișinău, pentru tinerii pasionați de IT și Design.

Pe parcursul competiției, participanții au avut oportunitatea de a-și prezenta timp de 24 de ore competențele din domeniul IT și Design. Lucrând în echipe la una dintre probele alese de Coding sau Design, tinerii au dat dovadă de ingeniozitate și creativitate la realizarea însărcinărilor propuse.

În cadrul probei de Design, participanții au avut sarcina de a crea un Brand Book cât mai original, astfel aceștia și-au pus la încercare spiritul creativ în domeniul designului grafic.

La proba de Coding, tinerii și-au testat, alături de coechipieri, abilitățile de a scrie cod, construind o aplicație mobilă, demonstrând, la fel, și spiritul de echipă pe care îl posedă.

În acest an, la cea de-a II-a ediție, au participat 40 de studenți, câte 5 echipe la fiecare probă. Lucrările acestora au fost prezentate în fața adversarilor și a juriului, care a desemnat învingătorii.

De asemenea, tuturor participanților la eveniment li s-a înmânat câte o diplomă, iar membrii fiecărei echipe au fost premiați cu o bursă de gradul întâi, la fel au fost și cadouri speciale din partea partenerilor evenimentului.

BEST Chişinău – un grup local al Board of European Students of Technology, organizaţie studenţească de nivel european, apolitică, nonprofit ce are drept scop facilitarea relaţiei dintre studenţi, companii şi universităţi. BEST îşi propune să ofere oportunităţi de dezvoltare personală viitorilor ingineri prin evenimentele pe care le organizează.

Partenerii evenimentului: Fusion Works, Yopeso, Computaris, Minitipograf, DGETS, UTM, Mr. Cookie, Pizza Mania

Persoană de contact:

Coordonator Relații Publice BEST Chișinău,

Svetenco Mihail

069224937

mihail.svetenco@BEST.eu.org

Coordonator Relații Mass-Media

Mogîldea Alexandru

060014021

alexandru.mogildea@BEST.eu.org