TEKWILL și-a deschis larg ușile

Edificat în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în domeniul TIC”, implementat de ATIC, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (SIDA),  primul centru de excelență IT din Moldova – TEKWILL și-a deschis azi ușile.

TEKWILL are în dotare  o suprafaţă de 3400 m.p. – spaţiu oferit de Universitatea Tehnică a Moldovei, inclusiv 150 de spații de co-working, 12 săli de ședințe și conferințe, 10 spații de oficii și își propune să contribuie la soluționarea deficitului acut de resurse umane cu care se confruntă sectorul TIC din Moldova, dar și lipsa unui ecosistem favorabil dezvoltării afacerilor IT.

La ceremonia de inaugurare a Centrului au participat: Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel FILIP;  Ambasadorul SUA în RM, E.S, James D. PETTIT; Ambasadoarea Suediei în RM, E.S. Signe BURGSTALLER, reprezentanți USAID; președinta ATIC, Irina STRĂJESCU; Ana CHIRIȚA, director executiv ATIC / director Tekwill; reprezentanți ai industriei IT; beneficiari ai Centrului.

Salutând deschiderea primului Centru de Excelenţă în domeniul TIC din Moldova, Prim-ministrul Pavel FILIP a menţionat că domeniul IT este unul prioritar, iar Guvernul este deschis pentru a implementa noi proiecte ce ar spori competitivitatea acestui sector. „Trăim în epoca informațională și trebuie să punem accent pe acest domeniu. Astăzi industria IT este locomotiva tuturor industriilor, inclusiv a economiei”, a declarat Premierul.

Totodată, șeful Executivului a menționat că, deși în ultimii ani se atestă o sporire a interesului pentru studiile în domeniul IT, doar 30% din absolvenți își găsesc un loc de muncă. D-sa și-a exprimat convingerea că deschiderea unor centre precum Tekwill vor contribui la o mai bună pregătire a absolvenților din domeniul IT la cerințele pieței. „Industria IT nu are un număr suficient de specialiști. Pe de altă parte, vorbim că tinerii nu își pot găsi un loc de lucru. Tekwill, pe care îl deschidem astăzi, are menirea să ajusteze cunoștințele obținute la universitate la exigențele din industrie. Sper că acest Centru va ajuta tinerii pasionaţi de IT să-şi găsească un loc de muncă bine plătit acasă, în Republica Moldova”, a mai spus Pavel FILIP.

Prim-ministrul a mai subliniat că Guvernul va depune în continuare eforturi pentru dezvoltarea domeniului IT. „Astăzi nu ne imaginăm cum putem continua mai departe fără un Guvern electronic bine dezvoltat, fără digitalizarea serviciilor. Deja am pornit crearea unei Agenții de servicii publice, care să cuprindă toate serviciile oferite cetățenilor și mediului de afaceri, și care să funcționeze pe o platforma electronică”, a menționat Premierul.

Ambasadorul SUA la Chișinău, James PETTIT, a declarat că Guvernul SUA este entuziasmat să susțină un proiect de o asemenea importanță pentru dezvoltarea competitivității țării și a sectorului TIC.

Ambasadoarea Suediei în R. Moldova, Signe BURGSTALLER, a remarcat că țara noastră are un potențial bun pentru generarea produselor și serviciilor TIC, iar suportul oferit de Suedia vine să susțină dezvoltarea acestui sector și crearea noilor locuri de muncă.

Și pentru că își propune să găzduiască excelența și inovația în domeniul IT, chiar din prima zi TEKWILL și-a propus să facă o demonstrație a celor mai inovative tehnologii, vizitatorii având posibilitatea să participe la diverse ateliere și acțiuni, să facă un tur al centrului, testând la propriu vastele oportunități ale acestui impresionant hub.

Vizitatorii au avut posibilitatea să urmărească o prezentare de comunicare cu ajutorul stațiilor terestre, amplasate la Chișinău și Cahul, cu sateliți educaționali elaborați și lansați de multe universități din lume, în acest sens fiind pregătiți pentru lansarea sateliților construiți în cadrul Centrului Național de Tehnologii Spațiale al UTM. Iar cu ajutorul observatoarelor cu telescoape Celestron, instalate la fel de către UTM, s-a putut urmări cum are loc cercetarea fenomenelor astronomice.

Studenții și profesorii Departamentului Informatică şi Ingineria Sistemelor al UTM (șef: conf. univ., dr. Viorica Sudacevschi) au demonstrat cum funcționează robotul humanoid Frank, prin programarea acțiunilor și modelarea comportamentului acestuia în mediul interactiv Choregraphe. Din lucrările prezentate menționăm și instalația de realitate virtuală „Blowing/Suflare”, creată cu implicarea nemijlocită a studenților Departamentului Ingineria software și automatică al UTM (șef: conf. univ., dr. Dumitru Ciorbă),  Anton Tampei și Alexandru Sacenco, în cadrul companiei Rift Time Moldova (director: Dmitry Guerreros).

Agenda evenimentului a inclus și o captivantă demonstrație cu drone. Senzații tari a trezit și testarea realității virtuale, doritorii având posibilitatea de a se „teleporta” în mediul virtual cu un leagăn interactiv, unde, prin intermediul tehnologiei 3D Mapping, și-au creat propriile decoruri fizice cu care să interacționeze.

Pentru cei interesați, PNUD Moldova a oferit informații exhaustive despre laboratorul de inovare în afaceri – un spațiu de colaborare, în cadrul căruia antreprenorii au posibilitatea să obțină suport în dezvoltarea produselor inovative și inițierea unei afaceri.

În cadrul atelierelor de 3D printing, organizate de Atelier 99, au fost prezentate două tehnologii de imprimare 3D, demonstrându-se principiile de funcționare ale acestor imprimante și aplicațiile practice ale acestora. Iar comunitatea inginerilor, designerilor, artiștilor și entuziaștilor în tehnologie, Makers Moldova, a amenajat o expoziție a celor mai captivante proiecte personale ce țin de domeniile electronică, robotică și design de proiect.

Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, reprezentat de Florin CAZACU, antrenorul echipei RoboRangers, a demonstrat „aptitudinile” a 4 roboți construiți și programați exclusiv cu ajutorul imaginației copiilor, oferind explicații amănunțite despre misiunile pe care le îndeplinește robotul cu care echipa a câștigat Premiul Mare la etapa națională a competiției FIRST LEGO LEAGUE – 2017 și cu care va participa la Campionatul European deschid FIRST LEGO LEAGUE din Danemarca.

TEKWIL a găzduit în această zi și o suită de activități artistice, între care și o Galerie de pictură cu lucrări semnate de Victor KUZMENCO, unul dintre primii artiști de la noi care au adoptat arta contemporană. Programul zilei va culmina, spre seară, cu un After Party – un eveniment de socializare pe ritmurile live ale Beat Beat Band.

Surpriza zilei o constituie Loteria organizată cu ocazia inaugurării Centrului, vizitatorii având posibilitatea să câștige un BB-8 Robot-Droid, ochelari VR Samsung Gear, o tabletă Samsung Galaxy și alte 17 premii.

Referindu-se la prioritățile și vastele posibilități ale acestui Centru, rectorul UTM Viorel BOSTAN a menționat: „Astăzi am făcut un prim pas – un pas foarte important, un pas prioritar: crearea infrastructurii. Urmează un pas mult mai dificil: crearea conținutului. Or poți avea o cutie foarte frumoasă și modernă, dar fără conținut tot ambalaj va rămâne. Universitatea Tehnică a Moldovei împreună cu Asociația companiilor private din domeniul TIC ne-am angajat să creăm acest conținut, să avem o platformă educațională comună, astfel ca în următorii ani TEKWILL să devină un adevărat punct de creștere pentru industria TIC.”

Anterior, fără a dispune de un spațiu fizic, Tekwill a conceput și implementat o serie de inițiative în domeniul educațional și antreprenorial, înregistrând un număr de peste 3000 de beneficiari și devenind un brand cunoscut. În continuare, se preconizează ca anual de activitățile și inițiativele lansate în cadrul Centrului vor beneficia aproximativ 1000 de persoane.

 

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .