SIELMEN – un pod științific între comunitățile academice inginerești românești

Ediția jubiliară, a X-a, a conferinței bienale internaționale cu expoziție în domeniul sistemelor electromecanice și energetice „SIELMEN-2015” și-a ținut lucrările în două etape: pe 6 octombrie 2015 – la Craiova, iar pe 8-9 octombrie 2015 – la UTM.

Deschizând ședința în plen de la Chișinău, dr. conf.univ. Victor POGORA, co-președinte al SIELMEN, a adus un omagiu cordial profesorilor Petru TODOS și Tudor AMBROS (RM), Lorin CANTEMIR și Aurel CÂMPEANU (Romania) – personalități marcante din învățământul ingineresc, care au stat la fondarea acestui for științific pan-românesc. Dacă la prima ediție au participat cadre didactice din trei universități fondatoare de la Chișinău, Iași și Craiova, apoi la ediția curentă și-au anunțat prezența profesori, savanți, doctoranzi, masteranzi și oameni de afaceri din București, Suceava, Galați, Brașov, Cluj, Timișoara, Botoșani, Reșița, Montreal ș.a. Astăzi, SIELMEN reprezintă o platformă încercată în timp de dezbateri ale mediului academic, industrial și de cercetare privind noile realizări, concepte și practici din domeniile electromecanic și energetic. Altfel zis, a devenit un pod științific durabil între comunitățile academice inginerești românești. Decanul FEIE a mai subliniat că în RM forumul întotdeauna s-a bucurat de atenția ministerelor de resort, agențiilor ANRE și AEE, Ambasadei României la Chișinău, întreprinderilor de profil, iar buna desfășurare a conferinței se datorează generoșilor sponsori și partenerilor economici, care au și fost prezenți în sală și ale căror nume au fost menționate în programul conferinței.

Prezent la eveniment, acad. Ion BOSTAN, rectorul UTM, a ținut să amintească că, inițial, SIELMEN a fost concepută ca un fenomen educațional, științific și spiritual moldo-român dintre Facultatea Energetică şi Inginerie Electrică a Universităţii Tehnice a Moldovei, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi și Facultatea de Inginerie Electrică a Universității din Craiova. Suntem plăcut surprinși, că după 20 de ani, forumul, ajuns la a 10-ea ediție, s-a transformat în tradiție și atrage tot mai mulți participanți din învățământ, cercetare, ONG-uri și mediul de afaceri din domeniul electromecanic și energetic. Iar cele peste 1400 de lucrări editate în 20 volume privind problemele, ce țin de exploatarea eficientă a sistemelor electromecanice și energetice, securitatea energetică a statului și protecția mediului în contextul dezvoltării  durabile a omenirii, demonstrează importanța crescândă și vizibilitatea internațională a SIELMEN. Este de la sine înțeles, a menționat rectorul UTM, că dezvoltarea omenirii nu este posibilă fără dezvoltarea resurselor energetice existente, fără integrarea piețelor energetice, fără  crearea unor infrastructuri internaționale de exploatare, transport și distribuție di ramură, fără protejarea mediului înconjurător. De aceea, SIELMEN discută în permanență riguros și multidimensional și politicile comunității statelor  europene privind aspectele reale ale energiei. Astfel, SIELMEN a câștigat un loc binemeritat în topul conferințelor internaționale din domeniu și e de datoria noastră să ținem aprinsă flacăra ei mulți ani înainte. Conferința este o oportunitate  pentru studenți, masteranzi, doctori, cercetători și profesori din RM și România de a-și  îmbogăți cunoștințele, a aduce în atenția colegilor lucrările personale, pentru a avea un efect vizibil pe termen mediu pentru  învățământul ingineresc românesc. În final, dumnealui a solicitat concursul universităților – partenere din cadrul SIELMEN și agenților economici din România, să participe la confecționarea unui Pendul Foco, care urmează să fie instalat în minele de la Cricova.

De la tribuna deschiderii oficiale a lucrărilor SIELMEN profesorii Tudor AMBROS, Sergiu IVANOV, Aurel CÂMPEANU, Petru TODOS, Dorin Dumitru LUCACHE și alții au rostit alocuțiuni de salut în adresa participanților, au făcut schimb de distincții comemorative și suvenire.

În cadrul ceremoniei de deschidere a Conferinței expertul AQAS Ronny HEINTZE i-a înmânat domnului dr., conf.univ. Ilie NUCĂ, șeful catedrei Electromecanică şi Metrologie al FEIE, certificatul de acreditare internațională conform cerințelor UE a programului de studii licențiate la specialitatea „Electromecanică”.

Cu această ocazie, șeful catedrei a reiterat, că prin acest document a fost acreditat primul program de instruire în domeniul tehnicii din RM.  Evaluarea este un însemn de recunoaștere a nivelului de pregătire profesională a inginerilor licențiați în specialitatea „Electromecanică”. Acreditarea acestui program de instruire  este nu numai meritul catedrei, dar și a UTM în ansamblu, deoarece toți colegii de la facultate, dar și cei care predau fizica, matematica, geometria descriptivă, mecanica și alte discipline conexe, fiind antrenați în instruirea inginerilor electromecanici, au contribuit la elaborarea unui program de studii modern, competitiv cu cele europene. Este îmbucurător faptul, că evaluatorii au menționat nivelul profesional înalt de predare și cercetare științifică la UTM, echipamentul mecanic performat aflat în dotarea catedrei, implicarea activă a studenților în creativitatea tehnică, orientarea absolvenților spre necesitățile concrete ale pieții de muncă și atitudinea favorabilă a agenților economici de profil din RM față de specialiștii noștri.

Timp de două zile, conform agendei conferinței, au fost examinate 6 comunicări în plen și 82  de comunicări în cadrul a șapte secții de profil, axate pe următoarele subiecte: politici de educație inginerească; starea și probleme actuale ale politicii energetice moderne; sisteme de conversie electromecanică a energiilor; surse regenerabile de energie; producerea, transportul și distribuția energiei electrice; propulsie electrică troleibuze și vehicule speciale; metrologie, standardizare și asigurarea calității în electromecanică și energetică.

Cei peste o sută participanți la conferință au mai avut parte de o sesiune cu 20 postere și au vizionat o expoziție specializată „Advances in Electrical and Power Engineering”, unde au fost prezente un șir de catedre de profil ale UTM şi companii electrotehnice din țară.