Premieră! La UTM va fi deschisă o specialitate de robotică

„În anii următorii ani roboții ne vor domina practic în toate sferele de activitate. Deja avem roboți care fac ordine prin casă, roboți de bucătărie sau care ne pot ajuta să învățăm matematica, roboți implicați în procesul de producere etc. Și nu e vorba doar de roboții care seamănă a jucării. În RM există o aplicare largă a cunoștințelor în domeniu”, consideră Ionela TITIREZ, manager pentru Dezvoltare, Educație și Antreprenoriat TIC din cadrul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, invitata emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA, moderată de Elena ROBU.

În această ordine de idei, domnia sa a declarat că în anul de studii 2017-2018 la UTM – Universitatea Tehnica a Moldovei va fi deschisă o specialitate de robotică și mecatronică.

În opinia sa, specialitatea de robotică este una de mare perspectivă, inclusiv în R. Moldova.

Importanța și necesitatea implementării roboticii în sistemul educațional a fost subliniată recent și de faptul că 58 de instituții de învățământ și 7 biblioteci din Republica Moldova au beneficiat de donații de seturi de robotică – o dovadă a extinderii Programului de studiere a roboticii „ROBOCLUB” din cadrul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.

 

 

 

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .