Premieră dublă pentru UTM

Deşi Ziua Naţională a Vinului cu genericul „Omul este sufletul vinului” are o tradiţie de 15 ani, iar sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie” se desfășoară pentru al treilea an consecutiv, UTM a participat la această manifestaţie în premieră absolută în două ipostaze.

Organizatorii au instituit, în premieră, o platformă, unde au fost etalate realizările didactico-ştiinţifice şi practic-aplicative ale instituţiilor de profil vitivinicol din ţară. Aici, preţ de 2 ore, vizitatorii au avut posibilitatea să vizioneze trei filme în format electronic despre Centrul de Excelenţă în Viticultură şi Vinificație „Centrul de Cercetări Oenologice” şi Secția de microvinificație, Catedra enologie, Facultatea Tehnologie şi Management în Industria Alimentară a UTM, Vinăria Şcolii profesionale din Nisporeni şi Şcoala profesională din Leova.

În partea a doua a evenimentului, Universitatea Tehnică a Moldovei a lansat în premieră de Ziua Națională a Vinului, 5 tipuri de vinuri produse în scopuri didactice, în cadrul orelor de studii la Catedra enologie a FTMIA cu suportul Programului „Filiera Vinului”.  Studenţii FFTA ai FTMIA Crina RUSU, Corina RUSU, Dana CEBOTARENCO, Tatiana COZONAC şi Andrei ŞTIRBU au susţinut pentru prima dată un examen public pe post de somelieri-prezentatori ai vinurilor din roada anului 2015 Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Malbec şi Saperavi, oferind detalii despre proveniența strugurilor,compoziția și condițiile de fabricație a vinurilor în cadrul FTMIA-UTM, despre aroma, gustul fin și alte calităţi ale acestora.

Acad. Boris GĂINĂ, dr. hab., prof. univ. la FFTA; şef Catedră enologie, dr., prof. univ., Laureat al Premiului de Stat în domeniul Științei și Tehnicii Anatol BALANUȚĂ; dr., conf. univ. int. Sorina CRUDU şi șefa de laborator Larisa NECULA au rămas profund impresionaţi de prestaţia excelentă a discipolilor UTM, apreciindu-le cunoştinţele şi ţinuta profesională.

În timp ce mulţimea de vizitatori din Piaţa Marii Adunări Naţionale, timp de două zile, a luat cunoştinţă de tradiţiile milenare ale poporului nostru privind viticultura şi vinificaţia, mulţi dintre savurând aroma și gustul fin al vinurilor propuse spre degustare de către cei peste 40 de agenţi economici-producători de vin, shervin, devin, vin spumos şi alte băuturi din struguri, conf. univ. din cadrul Filierei Francofone „Tehnologies Alimentaires” (FFTA) a UTM, Nicolae LUCA, directorul Şcolii Superioare de Sommelieri din Moldova, și-a asumat rolul de promotor al unei culturi elevate la consumarea acestor licori. Secondat de studenţii FFTA Dumitru CALCATINIUC şi Mihaela ŞTIRBU, domnia sa a ținut în aceste zile  o serie de prelegeri la Şcoala vinului.

– În acest atelier didactic am propus spre dezbatere două subiecte de interes major: „Bazele serviciului şi degustării vinurilor” şi „Bazele asocierii vinului cu bucatele naţionale tradiţionale”. Audienţii au aflat lucruri interesante şi utile despre viticultura şi vinificaţia Moldovei, despre regulile de servire a băuturilor din struguri, principiile de degustare a vinurilor şi, desigur, o mulţime de istorioare plăcute din enologie. Iar la încheierea cursurilor, audienţii au intrat în posesia certificatelor respective, ne-a relatat prof. Nicolae LUCA.

Sărbătoarea „Omul – sufletul vinului” este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu susținerea Asociaţiei Producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă” și „Divin” și suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate al USAID-Moldova.