Practică la Norwegian University of Life Sciences

Irina BACIU, Olga HÂNCU și Vasile BUZU sunt cei trei studenţi ai Facultăţii Urbanism şi Arhitectură, specialitatea „Ingineria şi protecţia apelor”, anul III, UTM, cărora le-a surâs norocul de a urma un stagiu de practică în Norvegia, la University of Life Sciences, în cadrul proiectului Water Harmony-II.

– A fost o oportunitate extraordinară pentru noi. În cadrul unei echipe din 29 de studenţi şi masteranzi din 11 ţări (Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Kazahstan, Tadjikistan, Sri Lanca, Bangladesh, Cambodgia, Kenya), reprezentanţi ai 15 universităţi, am avut posibilitatea să ne familiarizăm cu condițiile și posibilitățile de exploatare și întreținere a sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi canalizare din această țară nordică. Universitatea-gazdă ne-a asigurat cazarea, masa, transportul şi materialele pentru practică, iar profesorii ne-au tratat precum colegii lor. Am învăţat ce înseamnă organizarea unei echipe de lucru şi a bunei colaborări în sânul acesteia, ne-a relatat Irina BACIU, studentă în gr. IPA-031.

În prima săptămână am făcut ore la Școala de vară în Colegiul Universității din Norvegia de Sud-Est. Lucrările de laborator, foarte impresionante, ne-au oferit posibilitatea de a determina calitatea apei potabile şi a apelor uzate, de a analiza familiile de microorganisme care există în componența acestora. Pe lângă programul încărcat de ore și lucrări de laborator, însoțitorii noștri norvegieni (Erik, Tone, Annete și Rune) au avut grijă să ne însoțească în vizitele la stația de tratare, stația de epurare a orășelului BØ (Telemark), precum și în scurtele călătorii prin preajma orașului, care ne-au lăsat amintiri unice despre această țară.

În următoarele două săptămâni am urmat ore la Norwegian University of Life Sciences  – Universitatea de Științe ale Vieții din Norvegia, unde am fost întâmpinați cu un discurs emoționant, rostit de prof. Harsha CANDIMA, conducătorul proiectului.

Am finalizat cursurile cu prezentarea unor alternative de îmbunătățire a fluxurilor de apă brută a staţiei de tratare sau a fluxului de apă uzată a staţiei de epurare a unui oraș din Republica Moldova și susținerea unui examen final, computerizat, în baza orelor audiate pe parcursul celor două săptămâni. Răspunsurile noastre erau afișate pe ecranul computerelor în formă procentuală imediat după finisarea testului. Deși a fost un curs pentru masteranzi, am făcut față cu brio provocărilor propuse de profesorii NMBU, având în acest sens tot sprijinul profesorilor noștri de la FUA, care, în cadrul programului „Ingineria şi Protecţia Apelor”, ne-au inițiat în complexitatea structurală și importanţa apei în viaţa oamenilor.

Cu deosebit respect, ţinem să le mulţumim dlui Harsha Chandima RATNAWEERA – conducătorul proiectului Water Harmonz-II, profesor la Norwegian University of Life Sciences, și dlui Zakhar MALETSKYI, doctorand în cadrul aceleiași universităţi. Nu în ultimul rând le mulţumim din suflet și profesorilor FUA-UTM din cadrul programului „Ingineria şi protecţia apelor”, care ne-au organizat această practică şi ne-au deschis fereastra spre noi orizonturi în specialitate – dlor Dumitru UNGUREANU, Ion IONEŢ, Natalia CIOBANU, Sergiu CALOS, Mihaela Anca CONTAŞEL.

Norvegia ne-a lăsat impresia unei țări de basm și amintiri de neuitat, cu o bogată paletă de  culori, trăiri și simţiri.