Pictura monumentală din Basarabia şi RSSM între tradiție și modernism

În data de 10 septembrie 2015 Consiliul Ştiinţific Specializat D 31.651.01-01 din cadrul UTM i-a conferit dnei Natalia PODLESNAIA, lector al FUA, gradul ştiinţific de doctor în studiul artelor şi culturologie, specialitatea „Teoria şi istoria artelor plastice”.

Cercetătoarea Natalia PODLESNAIA, sub îndrumarea conducătorului dr. hab. Tudor STAVILĂ, director al Centrului Studiul Artelor al Institutului Patrimoniului Cultural (IPC), a abordat o tematică deosebit de importantă pentru teoria şi istoria artelor plastice şi valorificarea patrimoniului cultural naţional. Lucrarea sa de doctorat „Pictura monumentală din Basarabia şi RSSM” reprezintă primul studiu complex de analiză şi sinteză privind evoluţia şi specificul picturii monumentale în spaţiul nostru cultural, care scoate în evidență particularităţile stilistice, artistice, tehnologice, tipologice, topografice şi funcţionale tradiționale în evoluție spre modernism ale celor mai reprezentative opere de pictură monumentală create în spațiul dintre Prut și Nistru în perioada anilor 1812-1989.

Referenţii oficiali dr. în studiul artelor, Tereza SINIGALIA, prof. la Universitatea de Artă „George Enescu” din Iaşi, şi dr. în studiul artelor, Tamara NESTEROV, conf. univ. al IPC, au menționat actualitatea şi importanţa problemei abordate, determinată de existenţa operelor de pictură monumentală, moştenite din perioada vizată în spaţiul bisericesc şi laic, dar și de lipsa unor cercetări în teoria şi istoria artelor privind apariţia şi evoluţia tehnicilor de pictură monumentală bisericească şi laică, compoziţia şi limbajul plastic al acestor opere din perioada de referință, influenţele stilistice ale picturii monumentale, aspectele semantice ale lucrărilor.

Reflectând evoluţia picturii monumentale ca proces artistic în sec. XIX-XX, cu evidenţierea specificului acestei perioade şi punerea în circuitul ştiinţific şi artistic ale celor mai importante opere, cercetătoarea și-a propus să elucideze condiţiile sociale şi contextul artistic, care au determinat dinamica evoluţiei picturii monumentale în spațiul istoric al Basarabiei şi RSSM, să realizeze repertoriul imaginilor de pictură monumentală în baza analizei surselor scrise, arhivistice şi ale celor obţinute ca rezultat al investigațiilor pe teren; să scoată în relief contribuţia personală a artiştilor plastici, zugravilor şi pictorilor care au creat lucrări de pictură monumentală prin metodele frescă, al secco, mozaic, sgraffito şi vitraliu; să evalueze operele de pictură monumentală sub toate aspectele în context istorico-artistic. Acesta este primul studiu complex de sinteză a evoluţiei şi specificului picturii monumentale în spaţiul nostru cultural. În premieră, a fost stabilită dinamica de dezvoltare şi specificul acestui domeniu al artelor vizuale, cu relevarea etapelor lui de ascensiune şi declin. A fost eliminată o bună parte din „petele albe” privind pictura monumentală din perioada modernă. O importanţă aparte o are crearea, pentru prima dată, a unui repertoriu ilustrativ de peste 160 de lucrări în domeniu.

După cum a menționat membrul corespondent al AŞM Mariana ŞLAPAC, preşedintele  Consiliului Ştiinţific Specializat, competitoarea a soluţionat următoarele probleme ştiinţifice: determinarea locului picturii monumentale autohtone din secolele XIX-XX în istoria artei şi în cultura naţională; valorificarea operelor de pictură monumentală ca practică artistică distinctă a artelor vizuale cu evaluarea specificului său; punerea în circuitul cultural-ştiinţific a numelor de artişti plastici care au creat în domeniul picturii monumentale.

Secretarul ştiinţific al Consiliului, Constantin SPÂNU, dr. în studiul artelor, conf. univ., a reiterat importanţa teoretică a lucrării. Pentru prima dată, au fost puse în valoare ştiinţifică şi artistică creaţiile a peste 50 de artişti plastici din sec. XIX-XX, care au configurat pictura monumentală naţională.

 Demersul ştiinţific propus de cercetătoare va putea fi utilizat ca suport didactic la predarea cursurilor despre pictura monumentală naţională pentru studenţii, masteranzii, doctoranzii facultăţilor de arte plastice şi celor umaniste în cadrul istoriei artei plastice. Totodată, ar putea avea aplicare în muzeologie, restaurarea artistică sau servi drept suport pentru un ghid al monumentelor de pictură monumentală destinat turismului autohton. Rezultatele ştiinţifice ale cercetării au fost prezentate în 12 articole publicate într-o serie de reviste ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi prezentate la conferinţele ţinute în cadrul AȘM, Muzeului Naţional de Etnografie şi Ştiinţe Naturale al Moldovei, Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, UTM etc.

Natalia PODLESNAIA