Parteneri de la Universitatea Tehnică din Brno în vizită la UTM

Acum un an, la inițiativa acad. Ion BOSTAN, rectorul UTM, în cadrul unei vizite de lucru în țara noastră a delegați ei Universității Tehnice din Brno, Cehia, a fost semnat un Acord de colaborare cu UTM. Recent, doi profesori de la Facultatea de Construcții a universității-partenere din Brno au efectuat o vizită de documentare și instruire la Facultatea Urbanism şi Arhitectură, UTM.

În cadrul unui atelier de instruire, în fața colegilor din cadrul Departamentului Alimentări cu Căldură şi Gaze, Ventilaţie, doctorii ingineri Jana PARILKOVA și Jaroslav VESELÝ, profesori universitari și cercetători științifici la Facultatea de Construcții, UTB, au făcut o prezentare a aparatului electronic Z-METER IV, elaborat de cercetătorii universității-partenere, care, fiind înzestrat cu senzori foarte sensibili și conectat la un calculator, poate măsura prin sonde special forate cu diametrul de 25-30 mm până la o adâncime de 13 m următorii parametri ai corpurilor solide: umiditatea, temperatura și caracteristicile fizico-chimice ale substanțelor din care sunt alcătuite. Aparatul poate fi utilizat în procesul de instruire a viitorilor arhitecți și constructori, inginerilor din industria alimentară și protecția mediului ori în efectuarea unor valoroase cercetări științifice în dinamică. Z-METER IV este de neînlocuit și la expertiza stării edificiilor istorice, zidurilor, digurilor, coloanelor masive din piatră sau beton armat, solului ori cerealelor din silozuri, la depistarea substanțelor radioactive sau nocive, monitorizarea proceselor de alunecare a terenurilor și altor lucrări.

Spre bucuria profesorilor Departamentului Alimentări cu Căldură şi Gaze, Ventilaţie, colegii din Cehia au transmis aparatul Z-METER IV în folosința FUA pentru o perioadă de 2 ani.

Dr., conf. univ. Valentin AMARIEI, prorector pentru formarea continuă şi relaţii internaţionale, UTM, a salutat inițiativa partenerilor cehi privind transmiterea aparatului Z-METER IV, menționând că acesta va fi de un real folos pentru pregătirea inginerilor la toate facultățile, care au tangențe cu parametrii măsurați de acesta.

La solicitarea profesorilor UTM, partenerii cehi s-au arătat dispuși să confecționeze gratuit, în scopuri instructive, și alte prototipuri de aparate similare, cu parametri prestabiliți. Totodată, colegii de la UTB, având o bogată experiență de conlucrare cu cercetători din Belgia, Bulgaria, Elveția, Italia, Letonia, Slovacia ș.a. țări, le-au propus gazdelor să participe în proiecte comune de cercetare prin programele comunitare „Eureka” și „Orizont 2020”.

Dr., conf. univ. Valeriu LUNGU, decanul FUA, le-a vorbit oaspeților despre preocupările curente și de perspectivă ale FUA, le-a mulțumit cordial pentru aparatul transmis în folosință și a acceptat cu bunăvoință ofertele de colaborare, iar dr., conf. univ. Constantin ȚULEANU, șeful Departamentului Alimentări cu Căldură şi Gaze, Ventilaţie al FUA, le-a demonstrat Laboratorul de excelență „Casa model”, recent amenajat.

UTM menține legături de colaborare pe multiple planuri cu peste 100 de instituții de învățământ tehnic superior de pe toate meridianele globului. Prin stabilirea relațiilor de conlucrare cu UT Brno, dar și întru realizarea obiectivelor Procesului Bologna, s-au deschis noi oportunități de mobilitate academică pentru corpul profesoral, cercetătorii și studenții UTM.

IMG_1503