Orange #supercoders – pentru micii programatori

Aplicaţiile digitale fac educaţia mai interactivă şi mai plăcută. Este lecţia pe care au însuşit-o 20 de copii din Chişinău, cu vârste între 10 și 14 ani, care au participat la primul atelier de programare Orange #SuperCoders. Evenimentul a fost organizat la Orange WiFi Cafe din incinta FCIM-UTM. Sub atenta îndrumare a trainerilor, cei mici au făcut primii pași în lumea codingului: au fost inițiați în conceptele de programare şi au învăţat să-şi transforme ideile în creaţii. 

Mihaela, trainer, lector UTM: „Copii sunt receptivi la tot ce înseamnă digital, iar noi le-am explicat programarea într-o formă înţeleasă de ei.  În doar câteva ore, ei au creat animaţii, povestiri interactive şi jocuri interesante.  Atelierul demonstrează o dată în plus că timpul petrecut pe calculator poate fi  plăcut şi util în acelaşi timp”.

Cinci traineri specializaţi le-au explicat participanților elementele de baza ale limbajului Scratch și le-au oferit copiilor exemple de animații și jocuri. Astfel, cu ajutorul facilitatorilor, la finalul atelierului, participanţii la #SuperCoders au putut prezenta propriile creații.

Mihai, participant la atelier: „Am reușit să animez câteva animăluțe. Nu este greu, dar necesită un pic de muncă. Metoda de învățare a trainerilor este una captivantă.”

Otilia, participantă la atelier: „Am creat o pisică în mişcare. Sunt foarte mulţumită pentru că este prima mea realizare, dar cel mai important este faptul că anume eu am creat aceasta.”

Vlad, participant la atelier: „Am fost pasionat dintotdeauna de programare. Tot ce am învăţat aici, îmi va fi util pentru că îmi oferă posibilitatea să creez, să le arăt oamenilor, iar lor le va plăcea.”

Patru ore și jumătate au trecut pe nesimțite. La finalul primului atelier destinat micilor programatori, participanţii au primit diplome și premii din partea Orange Moldova.

Dorin POSTEVCA, Head of Innovations, Orange Moldova: „Trăim într-o lume a inovaţiilor, iar educaţia digitală este absolut necesară din copilărie. Copii de astăzi, sunt viitorii programatori de mâine. Ei sunt cei care vor crea, promova şi utiliza aplicaţiile digitale pentru a ne simplifica viaţa de zi cu zi. Orange s-a angajat strategic să contribuie la digitalizarea societăţii, iar organizarea atelierului de programare vine să reconfirme acest angajament.”

Proiectul este implementat de către Centrul de Informaţii Universitare, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Moldova, cu suportul financiar integral al Orange Moldova.

Angela MUŞET, directorul Centrului de Informaţii Universitare: „La ediţia pilot a evenimentului, au fost invitaţi să participe copii cu vârstele cuprinse între 10 şi 14 ani, din municipiul Chişinău şi care împărtăşesc pasiunea pentru programare. Participanţii au fost selectaţi în funcție de ordinea înscrierii la proiect. Copiii care nu au reuşit să devină #supercoders, au posibilitatea să o facă la următoarele ediţii, pe care intenţionăm să le dezvoltăm în viitor.”

#SuperCoders este un eveniment internaţional care se desfăşoară în 17 state ale Grupului Orange.

Iată, pe scurt, 5 motive pentru a vă înscrie copiii la SuperCoders:

  • Se inițiază în limbajul și conceptele programării;
  • Intră în contact cu un alt mediu și mod de învățare;
  • Învață de la specialiști;
  • Învață cu ajutorul tehnologiei pe care o îndrăgesc;
  • Se distrează.