Olga CERNII: diplomă dublă de master

Olgăi CERNII, masterandă a Facultății Urbanism și Arhitectură (FUA) a Universității Tehnice a Moldovei (UTM) (programul de master „Managementul Sistemelor de Inginerie Sanitară și Protecția Mediului”), i-a surâs norocul de a studia în Spania, la UDC – Universidade da Coruña, în cadrul proiectului RETHINK (coordonator: conf. univ., dr. Valeriu LUNGU, decan FUA).

Acordul privind acordarea diplomei duble a fost încheiat în anul 2015, în cadrul proiectului RETHINK privind reforma sistemului educațional prin schimbul internațional de cunoștințe, realizat în cadrul Programului TEMPUS. Obiectivul proiectului rezidă în modernizarea programelor educaționale la disciplinele de învățământ, cu în baza Sistemului European de Transfer al Creditelor de Studii (ECTS), constituit din trei cicluri, și recunoașterea diplomelor și gradelor științifice.

A fost o oportunitate extraordinară, în cadrul unei echipe de masteranzi din Spania, Armenia, Azerbaidjan și R. Moldova, reprezentanți ai mai multor universități, având posibilitatea de a urma  programul de master „Master in Science in Environmental Science, Technology and Management”, în cadrul căruia a studiat mai multe cursuri: calitatea apei, calitatea aerului și solului, ecologie, metode statistice aplicate pentru mediu înconjurător, strategii analitice aplicate studiilor de mediu, legislație și reglementări de mediu. După care a urmat elaborarea și susținerea tezei de master cu tema: „Tratarea nămolurilor de la stația de epurare a apelor uzate din or. Chișinău” (conducător din partea UTM: prof. Dumitru UNGUREANU; din partea UDC: prof. Ana Vazquez GONZALEZ).

Această mobilitate a finalizat, în premieră pentru FUA, cu obținerea diplomei duble de studii de master și a titlului de „Máster Universitario en Ciencias, Tecnoloxías e Xestión Ambiental na Especialidade de Medio Ambiente pola Universidade a Coruña”, iar în Moldova – a titlului de master în domeniul arhitectură şi construcţii, programul de master „Managementul Sistemelor de Inginerie Sanitară și Protecția Mediului”.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .