Nou șef la CNAA

Prin decret prezidențial, Alexandru BURIAN a fost numit în funcția de președinte al Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare (CNAA).

Este doctor habilitat, profesor universitar, cavaler al „Ordinului Republicii”. A absolvit Facultatea de Economie și Drept a Universității „Patrice Lumumba” din Moscova. Tot la Moscova, a făcut și doctorantura, specializându-se în domeniul dreptului internațional public. A fost președinte al Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului (1993-1994), viceministru de Externe (1994-1995), a deținut funcția de ambasador în Germania, Regatul Spaniei și Regatul Danemarcei (1995-1997).

Din 2009 și până la începutul lunii aprilie a.c., preşedinte al CNAA a fost academicianul Valeriu Canțer, funcția devenind vacantă după decesul acestuia.

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .