Nanosenzori pentru detectarea vaporilor de etanol şi a Hidrogenului

Lectorul superior Vasili CREŢU a pășit pragul UTM în anul 2003. Fiind student eminent la licenţă şi manifestând interes pentru procesul didactic şi de cercetare, a fost angajat prin cumul pe post de inginer, ulterior şef de laborator la Catedra Microelectronică şi Inginerie Biomedicală. A făcut și masterul. În 2010 a fost admis la doctorantură, sub conducerea ştiinţifică a prof.univ., dr. hab. Oleg LUPAN. Iar pe 12 aprilie 2017 a susţinut cu brio teza în faţa Consiliului Ştiinţific Specializat, conferindu-i-se gradul de doctor în fizică, specialitatea „Fizica nanosistemelor şi nanotehnologii”. Cu această ocazie îl felicităm şi îi dorim noi realizări!

Ne bucurăm nespus pentru faptul că, după şapte ani de muncă asiduă în laborator, dar de fapt, încă din timpul studiilor de licenţă, în conformitate cu tema de cercetare aprobată de Senatul UTM „Nanostructuri de oxizi semiconductori CuO, MoO3 şi ZnO pentru detectarea gazelor”, doctorandul Vasili CREŢU a reuşit să cerceteze elaborarea proceselor tehnologice de obţinere a materialelor oxidice funcţionale CuO, α-MoO3 şi ZnO; să efectueze analiza fizico-chimică avansată a lor şi să caracterizeze proprietăţile; să identifice mecanismele senzoriale şi fizica nanosistemelor funcţionale. Iar rodul muncii i-a fost materializat în 45 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 4 publicaţii monoautor, 19 publicaţii cotate ISI şi SCOPUS cu peste 300 de citări; 17 lucrări prezentate şi publicate la Conferinţe Naţionale şi Internaţionale, 2 brevete de invenţie şi o medalie de bronz. Opt instituţii din România, SUA, Germania, Franţa, Ucraina, Rusia au avizat pozitiv teza.

Soluţionând problema ştiinţifică şi de cercetare, competitorul a obţinut rezultate extraordinare, cu o pronunţată originalitate. A elaborat procesele tehnologice care permit controlul proprietăţilor CuO/Cu2O cu conductibilitate de tip-p şi cu o selectivitate înaltă la vaporii de etanol (10-100 ppm). A dopat Cu2O cu concentraţii de până la 3 wt% Zn în combinaţie cu tratamentul termic rapid (RTA) la 525 Co timp de 60 s, asigurând formarea nano-heterojoncţiunilor CuO:Zn/Cu2O:Zn, controlul selectivităţii şi schimbarea sensibilităţii la vaporii de etanol şi gazul H2. A demonstrat că mecanismul fizico-chimic de detecţie a etanolului şi a H2 pentru p-CuO:Zn şi p-CuO, permite modelarea principiului senzor şi deschide oportunităţi de cercetare fundamentală a efectelor de dimensiune, dar şi de utilizare ca elemente pentru nanodispozitive. A elaborat şi a cercetat tehnologia de sinteză a nanocurelelor de tip α-MoO3 la temperaturi relativ mici (670 Co), identificând şi modalităţile tehnologice de modificare a morfologiei nano- şi micro-structurilor de MoO3 prin controlul proceselor, atât în stare nedopată, cât şi dopată cu elemente prestabilite. A analizat la nivel avansat proprietăţile fizico-chimice ale peliculelor nanostructurate şi a nanostructurilor transferabile Q1D, 2D, 3D în bază de CuO, Cu2O, MoO3 şi ZnO pure și dopate, identificând aplicaţii şi posibilităţi noi, mai flexibile tehnologic, de fabricare a senzorilor de tip-p.

Tânărul cercetător a formulat şi un şir de recomandări, inclusiv: peliculele nanostructurate din oxid de cupru cu conductibilitate de tip-p Cu2O, CuO, precum şi a fazelor mixte CuO/Cu2O, ≈20 nm/800 nm, fiind supuse RTA la 525 oC în doar 60 s pot fi utilizate pentru detecţia senzitivă şi înalt selectivă a vaporilor de etanol, iar peliculele nanostructurate de oxid de cupru dopate cu Zn, cu conductibilitate de tip-p Cu2O:Zn, CuO:Zn şi mixte CuO:Zn/Cu2O:Zn, ≈ 20 nm/600 nm, fiind supuse RTA la 525oC timp de 60 s sunt utilizate pentru detecţia senzitivă şi înalt selectivă a Hidrogenului. Pe viitor își propune să continue cercetările în vederea îmbunătăţirii proprietăţilor senzoriale faţă de gaze ale materialelor semiconductoare α-MoO3, CuO, ZnO pure şi dopate cu metale nobile.

 

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .