Lista Rectorului – un atu, dar şi o mare responsabilitate

Pentru a stimula interesul studenţilor faţă de studii şi a evidenţia efortul lor de manifestare prin realizări academice de excepţie, la iniţiativa rectorului UTM Viorel BOSTAN s-a decis ca după fiecare sesiune de examinare să fie desemnaţi studenţii cu cea mai înaltă reuşită academică.  Doina-Cezara ALBU, studentă în gr. IMC-1405, a. III, FCGC, se regăsește pentru a doua oară în Lista Rectorului și spune că pentru ea acest lucru este atât un atu, cât și o mare responsabilitate.

– Fiind elevă în clasa a XII-a de liceu, mă întrebam unde să-mi continui studiile, ce specialitate să aleg? M-am decis să merg la UTM, Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru, specialitatea „Inginerie şi management în construcții”. Şi nu regret. Pe parcursul studiilor am reușit să particip la diverse conferințe, concursuri, atât la nivel universitar, cât şi naţional. Sunt membru al Sindicatului Studențesc, reprezentând departamentul educație în cadrul Facultății. Din anul întâi fac parte şi din Senatul Studențesc. În acest an, graţie rezultatelor obţinute la învăţătură, am câștigat Bursa Republicii și deja a doua oară mă regăsesc în Lista Rectorului.

Și în aspectul pregătirii practice am fost foarte avantajată, ca de altfel și alți colegi ai mei de la FCGC. Prima practică a fost cea topografică, iar faptul că am ieșit în teren şi lucram în echipe, făcând măsurări topografice, a constituit pentru mine o experienţă de neuitat. La finele anului II a urmat practica tehnologică, care presupune analiza activităţii unui șantier de construcții. Mie personal mi-a revenit un șantier din sectorul Râșcani din Chișinău, unde am avut norocul să fiu asistenta dirigintelui de șantier. O luna întreagă am asistat la lucrări de execuție, am urmărit cu atenție toate procesele, consecutivitatea lor, iar la final am executat un raport despre practică, în care am efectuat o analiză a stagiului și trasat concluzii pentru viitor. În acest an voi urma practica managerială, de la care am mari așteptări.

Pentru mine, viața de student nu s-a schimbat foarte mult după ce am apărut în această listă, cu excepția faptului că mai multă lume mă recunoaște, mă felicită și am un atu în plus pe care pot să-l adaug în CV. Dar în această nouă postură te pătrunzi și de o mare responsabilitate, fiind oarecum obligat moral să ții cadența la învăţătură și să reprezinți cu demnitate și onoare imaginea Alma Mater, menționează studenta de nota „10” Doina-Cezara ALBU.

 

Print article Print article Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .