Lansarea proiectului moldo-român de cercetare HELSAX

Pe 10-11 noiembrie 2016 la UTM a avut loc lansarea Proiectului de cercetare nr.01/RO „Sisteme performante de acţionare a vehiculelor hibride şi electrice cu o maşină sincronă axială cu două rotoare, un stator şi un singur invertor (HELSAX)”, derulat în conformitate cu Programul de cooperare științifică și tehnologică bilaterală, semnat în 2015 între AŞM şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică și Inovare din România (ANCSI). Volumul alocaţiilor bugetare în proiect constituie 200 mii lei (AŞM) şi 20 mii € (ANCSI).

Proiectul va fi realizat pe parcursul a doi ani de consorţiul constituit din Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași (TUIASI). UTM participă cu o echipă de cercetare din care fac parte subsemnatul, în calitate de director naţional în consorțiul proiectului, dr. hab, prof.univ. Tudor AMBROS, lect. super. Marcel BURDUNIUC, lect. univ. Petru VÎRLAN, Vadim CAZAC și Iurie NUCA, doctoranzii Adrian ŢURCANU și Alexandru MOTROI, masterandul Alexandru Jalbă din cadrul Catedrei electromecanică şi metrologie a Facultăţii Energetică şi Inginerie Electrică.

Proiectul de cooperare bilaterală prezintă o importantă investigaţie științifică și practică majoră cu rezonanţă europeană în domeniul reducerii poluării mediului ambiant de către transportul clasic prin utilizarea vehiculelor hibride sau electrice cu sisteme performante de acționare electrică. Prioritatea de bază a colaborării pe durata implementării proiectului comun constă în elaborarea unui proiect științific pentru participarea la competițiile anunțate de Programul „Orizont 2020” al Uniunii Europene, precum și la alte programe internaționale similare. Totodată, cercetările teoretice se vor materializa în eventuale teze de masterat şi teze de doctor în tehnică, vor sta la baza unor propuneri de aplicare în practică.

În prima zi a avut loc prima întâlnire ale echipelor de cercetare din UTM, UPT şi TUIASI la care au fost coordonate programul de lucru. Delegațiile au luat cunoştinţă cu laboratoarele și expoziția de realizări științifice ale profesorilor și studenților Catedrei electromecanică și metrologie. În cadrul vizitei la întreprinderea tehnico-știinţifică „Informbusiness” SRL din Chișinău (director: Vitalie Eșanu) oaspeții au rămas plăcut impresionați de laboratoarele specializate și realizările companiei în domeniul echipamentelor și convertoarelor de tracțiune, sistemelor de tracțiune pentru vehicule electrice urbane de pasageri. Întâlnirea la Departamentul Relații Internaționale, UTM s-a axat pe realizarea programului de mobilitate ERASMUS+ semnat în ianuarie 2016 de UPT și UTM (coordonatori: Sorin DEACONU, Ilie NUCA), alte aspecte de cooperare.

Sesiunea de lansare a proiectului a avut loc pe vineri, 11.11.2016 la care au fost invitați și au participat reprezentanți ai conducerii UTM, FEIE, Departamentului Transporturi și mediului de afaceri. Directorii de proiect Ilie NUCĂ (UTM) și Sorin DEACONU (UPT) au prezentat echipele de lucru, obiectivele și planul de realizare a programului de comun de cercetare. Pentru o mai bună cunoaștere a realizărilor științifice pe tematica proiectului au fost prezentate o serie de rapoarte și comunicări: dr. hab., prof. Tudor AMBROS (UTM), dr. ing., prof. Lucian TUTELEA, dr. ing., conf. Ciprian ȘORANDARU, dr. ing., șef lucrări Octavian CORNEA, drd. Loredana GHIORMEZ (UPT) și dr. ing., conf. Vasile HORGA (TUIASI). În partea a doua a zilei delegațiile au vizitat laboratoarele Departamentului Transporturi (șef: dr., conf. Victor CEBAN), Parcul-muzeu al tehnicii în aer liber și Centrul de Tehnologii Spațiale, UTM.

Programul social a constituit din vizitarea obiectelor cultural-istorice ale Chisinăului, orașului subteran din Cricova și a unui spectacol teatral.

Realizarea acestui proiect de cercetare comună cu partenerii din România ne va permite să contribuim la atingerea unui obiectiv major lansat de comunitatea europeană – diminuarea emisiilor de gaze poluante ale transportului cu ardere internă – prin cercetarea și dezvoltarea sistemelor de acționare avansate pentru vehiculele cu propulsie electrică sau hibridă.

dr., conf. univ. Ilie NUCA,

șef Catedră electromecanică și metrologie,

director de proiect din partea UTM